Neluțu Varga a decis soarta lui Dan Petrescu la CFR Cluj: ,,Răbdarea mea nu este nelimitată”
Patronul CFR Cluj, Neluțu Varga, a luat decizia finală în privința lui Dan Petrescu, după ce i-a transmis public să-și facă bagajele.
După doar o oră de la declarațiile furtunoase, patronul CFR Cluj a anunțat că i-a oferit lui Petrescu o ultimă șansă.
,,Am reflectat asupra situației și pot spune, într-adevăr, că sunt dezamăgit, atât de jocul echipei, cât mai ales de rezultatul de ieri. Trebuia să ținem de acel 0-1 și să plecăm cu toate punctele acasă.
În ceea ce-l privește pe Dan Petrescu, vă pot spune că mai are o șansă! Îl susțin în continuare, dar răbdarea mea nu este nelimitată. Trebuie să câștigăm, nu se poate altfel.
Campania de transferuri din această iarnă a fost una dintre cele mai reușite, au venit jucători de valoare, avem toate motivele să ne gândim la titlu. Ca să o zic altfel, Dan are un cartonaș galben din partea mea, iar la două știți și voi ce se întâmplă în fotbal.", a declarat Ioan Varga, pentru Digi Sport.
0 Comentarii