Miercuri 18 Decembrie

Neluțu Varga, care a avut AVC, speriat să se întâlnească cu Dan Petrescu, pentru că antrenorul ar avea Covid


Discuția decisivă dintre Dan Petrescu și Neluțu Varga a fost amânată, pentru că tehnicianul este suspect de COVID.

Azi, în jurul orei 12:00 urma să am o întâlnire la București cu Dan Petrescu. Însă, am fost sunat de Dan, iar el mi-a spus că este foarte răcit, posibil să aibă Covid, iar eu i-am zis că dacă are simptome de Covid atunci nu e cazul să ne mai vedem deoarece nu vreau să risc nimic.

Știți foarte bine ce probleme de sănătate am avut eu și nu vreau să risc absolut nimic. Am amânat întâlnirea, iar o decizie finală nu o pot lua până nu mă văd cu Dan Petrescu

Eu vreau un raport și o analiză clară de la el cu privire la aceste rezultate proaste din ultimul timp.

Îl consider și pe Contra un antrenor foarte bun, dar vreau să știți că nu am avut nicio discuție cu el. Până nu voi discuta clar cu Dan Petrescu nu vă pot anunța nimic”, a spus Varga pentru ProSport.

Patronul CFR Cluj a fost salvat după ce a fost dus rapid la spital

Neluțu Varga ar fi rămas cu sechele, cel puțin temporar, în urma AVC -ului suferit la începutul lunii iulie, în timpul unei ședințe cu conducerea clubului, la o zi după înfrângerea cu Pyunik Yerevan.

Varga a fost dus rapid la Clinica de Neurochirurgie, iar acolo a primit de urgență o doză de tromboliză la timp, conform surselor noastre. Intervenția rapidă i-a salvat viața.

Patronul CFR Cluj a fost sub atenta observație a doctorului Florian Ștefan. Ulterior a fost externat, iar acum este într-o formă bună de sănătate. 

Cu toate acestea, nu vrea să riște nimic. 

Comentarii Facebook