Miercuri 2 Octombrie

Neluțu Varga pregătește transferul momentului la CFR Cluj. Dan Petrescu și-a dat acceptul pentru aducerea jucătorului


CFR Cluj se pregătește de transferul momentului în Superliga, iar Dan Petrescu și-a dat deja acceptul pentru venirea jucătorului în Gruia. 

Neluțu Varga vrea să schimbe direcția clubului și este foarte aproape de mutarea momentului în campionatul românesc, omul de afaceri fiind în negocieri avansate cu Alex Dobre, fostul mijlocaș de la Famalicao

alex dobre .jpg

Fotbalistul în vârstă de 26 de ani a rămas liber de contract după ce s-a despărțit de cei de la Famalicao în vara acestui an. Conform platformei de specialitate Transfermarkt, internaționaționalul român este cotat în acest moment la suma de un milion de euro, dar ar putea ajunge gratis în Gruia.

De-a lungul carierei, Alex Dobre a evoluat la formații precum Dijon, Wigan, Bournemouth U21, Yeovil Town, Rochdale sau Bury, notează prosport.ro

Comentarii Facebook