Duminica 22 Decembrie

Neurochirurg: ”Michael Schumacher nu mai este de mult în comă”

 

Michael Schumacher, în vârstă de 49 de ani, s-a lovit grav la cap la schi, la sfârșitul anului 2013, iar medicii i-au oferit de la început puține șanse de recuperare.

 

Familia fostului mare sportiv a oferit puține detalii despre acesta. Se știe că se află în locuința sa din Elveția, unde are parte de îngrijire medicală permanentă.

 

Profesorul-doctor Steven Laurey, unul dintre cel mai bine cotați specialiști în descifrarea stării comatoase, a vorbit pentru sudinfo.be despre starea fostului mare campion.

 

Din punct de vedere medical, Michael Schumacher nu mai este de mult în comă. Coma durează câteva zile sau câteva săptămâni. Recuperarea după comă trebuie să fie într-un timp relativ scurt. Creierul îşi poate reveni chiar şi după un an sau mai mult, dar evoluţia este foarte lentă, iar preţul este o imensă muncă pentru reabilitare. În alte cazuri grave, iar cel al domnului Schumacher este unul grav, creierul este atât de afectat, încât recuperarea intelectuală este puţin probabilă. Timpul este împotriva noastră”, a precizat acesta.

Comentarii Facebook