Duminica 22 Decembrie

NTT DATA devine ”Partener de Onoare” al CFR Cluj


NTT DATA devine ”Partener de onoare” al CFR Cluj, după o colaborare de aproape două decenii.

NTT DATA este prima companie din istoria clubului nostru care primește statutul de Partener de Onoare. După 19 ani de parteneriat, NTT DATA și CFR Cluj vor continua să colaboreze pentru a susține performanța și promovarea sportului în comunitate, dar și pentru a dezvolta o serie de inițiative care se concentrează pe soluții și tehnologii inovatoare. Începând cu acest an, NTT DATA se va implica și în susținerea Centrului de Copii și Juniori CFR Cluj. Acest demers face parte din strategia NTT DATA de a se implica activ în susținerea comunității, în special prin proiecte în zona educației”, precizează reprezentanții clubului clujean.

Am fost alături de CFR Cluj în fiecare moment, încă din 2002, când erau în Liga 3, și am menținut o relație strânsă și de încredere. Mă bucur că am contribuit la incredibilele performanțe sportive ale clubului și că am făcut municipiul Cluj-Napoca cunoscut pe toate continentele. Cred în continuare că este importantă implicarea noastră, a tuturor, în susținerea comunității, a sportului și a educației. Noul statut, de Partener de Onoare pecetluiește această veche relație de prietenie marcată de momente dificile, dar și de zile glorioase”, a precizat Daniel Metz, Președinte al Consiliului de Administrație NTT DATA Romania.

Sunt încântată că două companii puternice, unite de pasiunea pentru performanță, își continuă misiunea și după 19 ani. Cu noul nostru acord, ducem parteneriatul la un nou nivel, în care ne implicăm si în dezvoltarea tinerelor talente, prin susținerea Centrului de Copii și Juniori al clubului. Educația reprezintă o arie în care ne vom concentra demersurile în umătoarea perioadă, iar împreuna cu CFR Cluj vom implementa proiecte care să îmbine sportul, educația și tehnologia în pregătirea noilor generații”, a spus Maria Metz, CEO NTT DATA Romania.

Suntem extrem de încântați că această colaborare cu partenerul nostru de încredere, NTT DATA, de aproape două decenii, trece la un alt nivel – pentru prima dată in istoria clubului acordăm statutul de Partener de Onoare. Prietenii adevărați se remarcă în mod special în momente grele. Am trecut împreună prin clipe intense, când clubul se lupta să compenseze depunctări și penalități sportive, iar NTT DATA a rămas alături de noi, și am reusit să depășim acele momente grele și să ne ridicam la nivelul așteptărilor fanilor. Performanța și prosperitatea unui club încep de la bazele acestuia, iar începând cu acest nou sezon, ne vom canaliza forțele comune și pe creșterea tinerelor talente, respectiv pe dezvoltarea Centrului de Copii și Juniori”, a completat și Marius Bilașco, Manager Sportiv CFR Cluj.

NTT DATA rămâne pe tricoul campionilor.

Comentarii Facebook