O nouă bază sportivă, inaugurată în Cluj. Proiectul derulat de FRF a costat 1,5 milioane de euro
O nouă bază sportivă a fost inaugurate în județul Cluj, în baza unui proiect național derulat de FRF. Complexul include două terenuri de sport și se află în municipiul Dej
La începutul acestei săptămâni a fost inaugurată o nouă bază sportivă în județul Cluj, în municipiul Dej. Proiectul este derulat de către Federația Română de Fotbal, în parteneriat cu Compania Națională de Investiții, și are ca scop promovarea sportului în România.
Baza sportivă include un teren sintetic de fotbal mare, de dimensiuni standard, și încă unul mai mic, de 40m x 20m, unde pot fi practicate mai multe sporturi. De asemenea, în cadrul investiției au fost construite tribune, vestiare și o parcare.
Proiectul a fost construit în parteneriat cu Compania Națională de Investiții, prin programul EURO 2020. Astfel, valoarea bazei sportive este de aproximativ 1,5 milioane de euro, conform FRF.
Proiectul CNI face parte dintr-un program lansat în cadrul Turneului Final UEFA EURO 2020 din România, prin care autoritățile vor să construiască 400 de terenuri de fotbal.
0 Comentarii