,,O victorie ne-ar ajuta să stăm sus”. U-BT Cluj-Napoca, obligată să câștige în ultimul meci din turul fazei grupelor în EuroCup
Ultimul meci din turul fazei grupelor în EuroCup, U-BT Cluj-Napoca urmează să întâlnească astăzi, 28 noiembrie, formația din Grecia, Aris Salonic. Mihai Silvășan a vorbit despre importanța acestui meci, considerând că o victorie o să îi ajute ,,pentru un loc de play-off”.
Cu un bilanț de 4 victorii și 4 eșecuri în BKT EuroCup, U-BT încearcă să obțină joi un succes împotriva unui adversar pe care îl cunoaște din sezonul trecut, când baschetbaliștii lui Mihai Silvășan au reușit să îi învingă tur-retur pe greci.
,,Studenții" sunt pe locul patru în grupa B, la o victorie distanță de JL Bourg, și au același bilanț cu Turk Telekom și Cedevita Olimpija Ljubljana.
„Mi-a plăcut ce am văzut la antrenamente, atitudinea este foarte bună. Jucătorii își doresc să revină la meciurile oficiale. Avem un baschetbalist nou, Orelik, care este un sportiv cu un IQ ridicat și pare că face parte din echipă de foarte mult timp. Toate aceste lucruri nu contează dacă nu vom arăta aceeași față și pe teren. Scopul nostru este să câștigăm, ne dorim foarte mult o victorie. Este ultimul meci din turul fazei grupelor în EuroCup, iar o victorie ne-ar ajuta să stăm sus, să ne batem pentru un loc de Play-Off. Cu excepția lui Patrick Richard, toată lumea se antrenează. Sper să reușim o victorie și să ne bucurăm împreună cu publicul”, a declarat, înaintea partidei, Mihai Silvășan.
0 Comentarii