Duminica 22 Decembrie

Oltenii au ”uitat” să iasă de la vestiare, iar FCSB a fost singură pe teren în repriza a doua a meciului de pe ”Ion Oblemenco”


Derby-ul etapei a 14-a din Liga 1 s-a mutat vineri seara în Bănie, unde pe Stadionul "Ion Oblemenco" Universitatea Craiova i-a așteptat pe cei de la FCSB din postura de ocupantă a locului întâi. 

Chiar dacă au făcut deplasarea în Craiova după un eșec, pierzând în deplasare cu CFR Cluj, FCSB a fost declarată de către specialiști drept favorita acestei partide, având prima șansă să câștige acest meci și să își pună la adăpost cele trei puncte cu ajutorul cărora, cel puțin până la următoarea etapă, să ajungă iar în fruntea clasamentului. 

Meciul a avut o desfășurare neașteptată, iar dacă în prima repriză Craiova a fost mai prezentă în joc, creându-și câteva ocazii bune de-a marca, în a doua a fost inexistentă, permițându-le celor de la FCSB să-și creeze foarte multe ocazii de gol. 

Până în minutul 20, când atacantul celor de la Universitatea Craiova, Ivan Mamut, a trimis un șut puternic la firul ierbii din colțul careului , care l-a făcut pe Andrei Vlad să plonjeze, reușind să respingă mingea în corner, jocul ofensiv al celor două echipe nu a stârnit prea mult entuziasm în rândul fanilor. Nu după mult timp, în minutul 33, reflexele portarului celor de la FCSB sunt din nou scoase în evidență, acesta respingând în corner mingea lui Alexandru Cicâldău de sub bara transversală.

Totuși, în prima repriză chiar dacă ocaziile au fost la Craiova, golul a venit pentru cei de la FCSB. Astfel, în minutul 39, la limita offside-ului, Dennis Man se demarcă foarte bine și reușește să-l învingă pe italianul Pigliacelli printr-un șut plasat trimis la colțul scurt din cinci metri.

Minutul 39: 0-1, marcator Dennis Man

FB_IMG_1608333999684.jpg

FCSB pleacă la vestiare în avantaj.

În a doua repriză Craiova nu a mai contat nici pe faza ofensivă,  nici pe cea defensivă, iar singurul obstacol care a împiedicat ca scorul să fie unul umilitor pentru "leii" din Bănie , a fost portarul gazdelor, acesta reușind să pareze șuturile care păreau să vine din toate părțile. 

Pe fondul unui joc extrem de slab practicat de craioveni, aproape fiecare acțiune ofensivă a celor de la FCSB îi regăsește pe aceștia în situația de a marca. În minutul 55, după o nouă nesincronizare  în defensiva oltenilor, Marius Constantin făcând pasul la offside prea târziu, Dennis Man reușește să marcheze din nou.

Minutul 55: 0-2, marcator Dennis Man

Fluier final! Universitatea Craiova-FCSB 0-2

În urma acestui meci, FCSB este prima în clasamentul ligii 1, acumulând 33 de puncte,  cu două mai mult decât ocupanta locului al doilea, Craiova, și cu trei mai mult decât ocupanta locului al treilea, CFR Cluj.

Echipe de start:

Craiova(4-3-3):Vlădoiu-Bălașa-Constantin-Bancu, Nistor-Bic-Cicâldău, Ofosu-Mamut-Bairam

FCSB(4-3-3):Panțîru-Popescu-Cristea-Crețu, Moruțan-Simion-Olaru, Coman-Tănase-Man

Cartonașe galbene: 

Constantin(26'), Coman(50') și Pigliacelli(79)

Arbitrii partidei: 

A: Ovidiu Hațegan (Arad)

A1: Octavian Șovre(Satu-Mare)

A2: Gheorghe Sebastian Eugen(Suceava)

R: Popa Cătălin(Pitești-Argeș)

Sursă imagini: Facebook FCSB 

Autor: Iulian Varga

Comentarii Facebook