Duminica 22 Decembrie

„Orice aș spune e prea puțin”: Ce părere are Andi Moisescu despre performanța lotului de canotaj al României


După performanța istorică a lotului de canotaj al României la Campionatele Europene de la Munchen, acolo unde canotorii români au cucerit cinci medalii de aur și trei de bronz, Andi Moisescu a simțit nevoia să laude public cei 35 de sportivi.

La canotaj se întâmplă ceva magic. În această echipă absolut toată lumea își face meseria la superlativ. Sportivi, staff tehnic, management, Federatia Romana De Canotaj. E probabil cel mai bun exemplu pentru ceea ce se poate obține atunci când la mijloc sunt doar profesioniști, care își fac treaba exemplar. N-am cuvinte să-i laud și să le spun cât de mult îi apreciez. Orice aș spune e prea puțin”, a scris Andi Moisescu, într-o postare pe pagina sa de Facebook. 

România a încheiat Europenele desfăşurate între 11 şi 14 august la Munchen cu cinci medalii de aur şi trei de bronz, cel mai bun rezultat din istoria canotajului românesc la întrecerea continentală, conform Agerpres.


Comentarii Facebook