Branko Cuic a fost numit Director Executiv Sportiv al ACS U-BT Cluj-Napoca, până acum fiind Team Manager al echipei masculine de baschet seniori U-Banca Transilvania şi Antrenor-coordonator la juniori.
Clujul va găzdui, în perioada 3-5 noiembrie 2017, Campionatul Mondial de Karate Fudokan, una dintre cele mai mari competiții organizate în oraș.
Alex Bologa este un tânăr sportiv care le dă o adevărată lecție de viață clujenilor. În ciuda faptului că este nevăzător, acesta a avut parte de numeroase reușite în lumea sportului, fiind un judokan renumit în întreaga lume.
Simona Halep a fost nominalizată de asociația profesionistă a tenisului feminin, WTA, pentru titlul de ”Jucătoarea Anului”.
Sorana Cîrstea a reușit, miercuri, calificarea în optimile turneului WTA de la Linz, Austria.
UEFA a anunţat, miercuri, componenţa celor patru Ligi pentru Liga Naţiunilor, fiind anunțate și țările care vor juga în fiecare dintre ele.
Oficialii FRF au efectuat, miercuri, la Casa Fotbalului, tragerile la sorți pentru șaisprezecimile Cupei României.
Tragerile la sorți ale 16-imilor Cupei României au adus o surpriză. FCSB va juca la Cluj o partidă, cel mai probabil pe Cluj Arena.
Fostul căpitan al naționalei din ”generația de aur”, Gică Popescu, a lansat un atac dur la adresa președintelui Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu.
Zvonuri despre demiterea lui Mircea Lucescu de pe banca naționalei Turciei au apărut de curând, după ce acesta a ratat calificarea la Campionatul Mondial din 2018.
Revista France Football, care acordă Balonul de Aur încă din anul 1956, a anunțat cei 30 de fotbaliști nominalizați pentru câștigareea titlului în acest an.
Simona a fost felicitată de foarte multă lume pentru performanța dea deveni numărul 1 mondial.
Simona Halep s-a întors, luni, în România, după ce a participat la turneul de tenis de la Beijing.
Gimnastul român Marian Drăgulescu a ratat ”la mustață” podiumul, la Campionatele Mondiale de la Montreal, el clasându-se pe locul patru în finala la sărituri.
Simona Halep este oficial pe locul 1 în clasamentul publicat, luni, de WTA, după ce a disputat finala turneului de la Beijing.
Meciul Danemarca - România s-a terminat cu scorul de 1-1 şi am terminat campania de calificare pe locul 4 în grupă.
Simona Halep a învins-o pe Jelena Ostapenko, scor 6-2, 6-4, și a devenit numărul 1 mondial.
Jucătorul U-BT, Giordan Watson, a depus jurământul și a devenit cetățean român.
Campionii de la U-BT vor întâlni vineri, de la ora 18.15, echipa BCM U FC Argeș Pitești, în Sala Sporturilor ”Horia Demian”, în prima etapă a Ligii Naționale.
Simona Halep a reușit calificarea în semifinalele turneului de tenis de la Beijing, după ce a învins-o, miercuri, pe rusoaica Daria Kasatkina.
Cunoscutul fotbalist Cristano Ronaldo și-a scos la licitație trofeul Balonului de Aur, castigat in 2013.
Cea mai apreciată gimnastă româncă a momentuluil, Larisa Iordache, a ratat Campionatele Mondiale de la Montreal, după ce și-a rupt tendonul de la glezna stângă la încălzirea de la sol.
Sorana Cîrstea a reușit calificarea în sferturile turneului de la Beijing, după ce a ănvins-o pe ocupanta locului 4 WTA, Karolina Pliskova, în turul trei al competiției.
Gimnasta Lari1sa Iordache s-a accidentat grav înainte de prima probă a calificărilor, de la Campionatele Mondiale de la Montreal.
Simona Halep a învins-o, miercuri, pe Maria Sharapova, în turul trei al Openului Chinei, de la Beijing.
Simona Halep s-a calificat, miercuri,în sferturile turneului de tenis de la Beijig, după ce a învins-o pe Maria Sharapova.
Simona Halep s-a calificat în sferturile turneului de tenis de la Beijing după ce a învins-o pe Maria Sharapova.
Simona Halep are șansa de a-și lua revanța în fața Mariei Sharapova, după ce aceasta a eliminat-o în primul tur de la US Open. Cele două sportive se întâlnesc iarăși pe teren, miercuri, în turul trei de la China Open, din Beijing.
Lu Yuefeng, fotbalistul transferat de CFR de la Zhejiang Yiteng (China), este primul jucător din această țară care va evolua în România.
Universitatea Cluj a câștigat meciul cu Olimpia Satu Mare, prin golurile lui Dorin Goga.