Unul dintre cei mai cunoscuți tenismeni britanici, Dan Evans, și-a pierdut principalul sponsor, brandul italian Ellesse, după ce a fost depistat, în aprilie, pozitiv la consumul de cocaină.
Iulius Mall Cluj găzduiește, zilele acestea, finala Campionatului Național de Darts. Astfel, până sâmbătă, 1 iulie 2017, pasionații de competiții sportive și de aruncarea săgeților
Conducerea echipei de baschet masculin anunță un nou trasfer la Cluj. De această dată, au reușit să îl aducă pe fundașul Giordan Watson.
Noul fundaș al U-Banca Transilvania este Giordan Watson.
Fosta vedetă a CFR Cluj, Juan Emmanuel Culio, a semnat din nou cu echipa din Gruia.
Ecgipa Cluj Crusaders a reușit să câștige, în weekend, titlul de campioană națională la fotbal american, în cadrul finalei Robowl VII, disputată împotriva Bucureşti Warriors.
Universtitatea Cluj a reușit să promoveze, sâmbătă, în Liga a III-a, după victoria din meciul de baraj cu Lăpușul Târgu Lăpuș.
Simona Halep a luat o decizie surpirnzătoare și și-a făcut timp pentru a participa la o acțiune caritabilă organizată de sponsorul principal al turneului WTA de la Eastbourne (Anglia), care va avea loc săptămâna viitoare.
Un suporter al U Cluj a înscenat un mic spectacol pe malul Someșului, unde și-a cerut iubita de soție.
U Banca Transilvania se va despărți de Vlad Moldoveanu, unul dintre liderii echipei din sezonul trecut.
Conducerea echipei de baschet masculin U-Banca Transilvania anunță că unul dintre jucătorii de top ai formației clujene, Vlad Moldoveanu, va părăsi echipa.
Echipa de volei feminin Universitatea Cluj a semnat, miercuri, un acord de colaborare cu NTT Data Romania, devenind astfel ”Universitatea NTT Data Cluj”.
La sfârșitul săptămânii trecute (17-18 iunie), la Onești, a avut loc primul turneu play-off al Campionatului Național de oină pentru seniori.
Simona Halep se menține pe locul secund în clasamentul WTA, potrivit topului publicat de WTA, luni.
Luptătorul UFC Tim Hague a murit în urma unui KO devastator.
Meciul lui ”U” Cluj cu FC Lăpușul Târgu Lăpuș, pentru promovarea în seria a 3-a, a oferit încă un motiv că locul Universității este mult mai sus. Scorul a fost 8-0, iar U Cluj e deja promovată.
Simona Halep a fost declarată, vineir, jucătoarea lunii mai, de către WTA, datorită performanțelor sale impresionante din ultima perioadă.
Ministerul Afacerilor Interne a organizat, la Cluj-Napoca, cea de-a 28-a ediție a Campionatului de atletism și cros – etapa finală, în perioada 13-16 iunie.
Finala feminină de la Roland Garros 2017 este analizată din toate părțile de specialiști. Un editorial din New Yorker este cu adevărat o radiografie a finalei.
Patronul FCSB, Gici Becali, a avut o reacție dură la adresa selecționerului Christoph Daum, cerându-i acestuia să plece din fruntea naționalei României, chiar și duăă succesul din amicalul cu Chile, scor 3-2.
Christoph Daum a spus că este responsabil să construiască ceva bun pentru viitorul echipei naționale.
România a învins Chile, pe Cluj Arena, scor 3-2, după un meci nebun.
U-Banca Transilvania a prelungit colaborările cu doi dintre jucătorii de bază ai sezonului recent încheiat, pivotul Török Rolland și fundașul Kuti Nandor.
Echipa feminină de baschet Universitatea Cluj s-a despărțit de Dragan Petricevic, antrenorul care a echipei trofeul de vicecampioană.
Sportivul Gheorghe Gușet, supranumit ”Uriașul din Carpați”, a murit la Cluj-Napoca.
Simona Halep a pierdut a doua ei finală de la Roland Garros, dar a ieșit din teren cu fruntea sus.
Simona Halep a pierdut, sâmbătă, finala turneului de tenis de la Roland Garros, în fața letonei Jelena Ostapenko.
Meciul dintre Simona Halep și Jelena Ostapenko va fi transmis pe un ecran uriaș și va putea fi văzut de mii de persoane.
Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a încercat să analizeze ce s-ar fi întâmplat dacă Simona Halep ar fi jucat la Roland Garros și cu marile ei adversare.
Simona a fost felicitată de Karolina Pliskova, după ce a câștigat semifinala de la Roland Garros.