O parte dintre suporterii U Cluj i-au cerut demisia antrenorului Ionel Ganea, pentru că echipa nu pare să mai meargă cu el la cârmă.
Ionel Ganea este extrem de furios după eșecul categoric cu Concordia Chiajna și a dat vina pe jucători.
Universitatea Cluj a suferit o înfrângere usturătoare, luni seara, în fața Concordiei Chiajna, pe teren propriu. Scorul final a fost 3-0.
Fostul antrenor al feroviarilor, Eugen Trică, a urmărit meciul de sâmbătă, împotriva Stelei și este de părere că aceștia au pierdut pentru că Grigoraș nu a avut destul de mult timp să pregătească echipa.
Președintele CFR Cluj, Iuliu Mureșan, a erupt după umilința din meciul cu Steaua și a ajuns să-l regrete pe Rednic.
Iuliu Mureșan este nervos pe jucătorii echipei sale după înfrângerea suferită împotriva Stelei și propune tăierea la jumătate a salariilor pentru majoritatea jucătorilor. Acesta a recunoscut că Mircea Rednic avea dreptate în anumite privinț
Petre Grigoraş, antrenorul celor de la CFR Cluj, spunea înainte de meciul cu Steaua că bucureștenii sunt un adversar facil. După ce primit 3-0 și-a înghițit vorbele.
CFR Cluj cu Petre Grigoraș pe bancă speră într-un rezultat mare la București, contra campioanei. Tehnicianul a și spus că Steaua e un adversar facil.
Tehnicianul Petre Grigoraș a surprins multă lume în momentul în care a hotărât să accepte poziția oferită de Paszkany, de a antrena echipa CFR Cluj.
Meciul Stelei împotriva CFR Cluj, contracandidații roș-albaștrilor pentru titlu, va avea loc sâmbătă seara, de la ora 21.30, însă stadionul nu va fi nici pe departe plin.
Italianul roș-albaștrilor, Federico Piovaccari, este de părere că feroviarii de la CFR Cluj le vor pune cele mai mari probleme în campionat. Steaua a debutat bine în acest sezon , reușind să îi îngrângă și pe cei de la Ceahlăul și pe cei d
Arpad Paszkany a scris o scrioare deschisă incendiară adresată celor care iubesc CFR Cluj. Patronul ”feroviarilor” îi cheamă pe suporteri la meciuri.
Patronul CFR Cluj, Arpad Paszkany, a explicat de ce l-a dat afară pe Mircea Rednic și cum acesta a pierdut vestiarul. Tehnicianul a vrut să îl vadă umilit pe Ricardo Cadu și a pierdut.
Pugilistul român Lucian Bute este pregătit să boxeze împotriva lui Jean Pascal în data de 18 ianuarie 2014, însă, se pare că au intervenit cîteva probleme. Pascal are programat un meci în data de 28 septembrie, existând riscul ca acesta să fi
Meciul Steaua - CFR Cluj este derby -ul etapei a 5-a din Liga 1.
Universitatea Cluj a mai reușit o achiziție. Este vorba despre fundașul Octavian Abrudan.
Doi jucători, de la Rapid și Olympique Nine, au revenit în lotul Universității Cluj pentru acest sezon.
Federatia Română de Fotbal a aprobat cererea selecționerului Victor Pițurcă de a amâna meciurile din etapa a 7-a a Ligii I, printre care și derby-ul Clujului, ”U” Cluj-CFR, programat în 31 august.
Gigi Becali a precizat în discursul susținut în faţa judecătorilor de la Curtea de Apel că i-a oferit o primă de un milion de euro lui Vlad Chiricheș pentru a rămâne la Steaua timp de patru luni, perioadă în care echipa va termina meciurile
Bogdan Lobonț a declarat că va veni cu plăcere șă joace șla națională de fiecare dată când va fi convocat, însă a precizat că nu va mai juca niciodată în România.
Ricardo Cadu a explicat într-un interviu acordat cotidinului portughez O Jogo ce făcea la 12 noaptea prin oraș, când l-a prins în ”flagrant” Mircea Rednic.
Adrian Mutu nu este deloc mulțumit de faptul că nu a fost convocat la amicalul cu Slovacia și contestă decizia făcută de selecționerul Victor Pițurcă.
Derby-ul Dinamo-Steaua, încheiat cu scorul 1-2, nu s-a terminat fără incidente. La sfârșitul partidei, managerul stelist, Mihai Stoica, a intrat în vestarul dinamoviștilor unde i-a provocat pe aceștia și le-a făcut gesturi obscene.
Mai mulți jucători de la națională simt lipsa lui Adrian Mutu de la echipa națională și nu sunt mulțumiți de decizia lui Victor Pițurcă de a nu-l convoca la echipă.
Noul antrenor al CFR Cluj, Petre Grigoraș, subestimează forma Stelei și crede că bucureștenii sunt un adversar facil.
Președintele CFR Cluj, Iuliu Mureșan, a făcut declarații interesante la conferința de presă de prezentare a noului antrenor al echipei, Petre Grigoraș.
Arpad Paszkany a recunoscut care a fost motivul pentru care l-a dat afară pe Rednic.
Tehnicianul Laurențiu Reghecampf a declarat, în cadrul conferinței de presă de după derby-ul Dinamo-Steaua, că roș-albaștrii au jucat bine și că anumite faze le-au tratat cu lehjeritate. Ulterior, Reghecampf a revenit cu o declarație halucinan
Universitatea Cluj a pierdut în fața Astrei, în deplasare, după ce a primit 2 goluri în primele minute ale partidei.
Mircea Rednic, demis de la CFR Cluj ca urmare a unui duel cu Ricardo Cadu, îl atacă pe căpitan, spunând că e depășit. CONFERINȚA DE PRESĂ INTEGRALĂ.