Premiera filmului ”Teatrul viselor”, care redă aventura CFR Cluj în Champions League, va avea loc luni, 3 iunie.
Antrenorul stelist, Laurențiu Reghecampf, a fost dat de gol de colaboratorul său cel mai apropiat, preparatorul fizic german, Thomas Neubert.
Un jucător emblematic al CFR Cluj vrea să plece, după eșecul din acest campionat.
CFR Cluj a fost susținută în tribunele Național Arena numai 300 de suporteri.
Antrenorul CFR Cluj, Eugen Trică, a declarat după finala pierdută cu Petrolul Ploiești că nu e nicio tragedie.
Petrolul a învins CFR Cluj în finala Cupei României, prin golul lui Bokila. ”Feroviarii” au încheiat un sezon dezastruos, fiind salvat numai de parcursul din Champions League.
Președintele FRF Mircea Sandu a declarat, sâmbătă, în cadrul Adunării Generale a forului, că de la anul în Liga I vor evolua doar 16-17 echipe, precizând că nu se putea face nimic, conform regulamentului, pentru cluburile care au retrogradat sp
Doi călugări au venit de la muntele Athos sâmbătă dimineața pentru a-i face o vizită patronului stelist la penitenciarul Rahova.
U Cluj a primit o sancțiune dură din partea Comisiei de Disciplină a LPF, ca urmare a incidentelor de la finalul meciului cu CFR Cluj.
Portarul Petrolului, Mircea Bornescu, a primit o sancțiunea drastică din partea Comisiei de Disciplină a LPF, după ce l-a mușcat de umăr pe Thaer Bawab (Gaz Metan Mediaş), în meciul din ultima etapă a Ligii I.
După ce și-a anunțat retragerea Mircea Sandu, Gică Popescu era favovitul pentru funcția de președinte al Federației Române de Fotbal, însă acum încă un mare nume din fotbal și-a prezentat interesul pentru șefia FRF.
Preşedintele Comisiei de Licenţiere a FRF, Viorel Duru, a declarat că echipele Severin, U Cluj şi Rapid Bucureşti.
Marius Vizer, preşedintele Federaţiei Internaţionale de Judo, a fost ales, vineri, la Sankt Petersburg, în funcţia de preşedinte al organizaţiei mondiale SportAccord, care reunește 107 federații sportive internaționale.
Cluburile de fotbal U Cluj, Rapid, şi CS Turnu Severin nu au primit licenţa pentru sezonul 2013/2014 al Ligii I. Oţelul Galaţi şi Gloria Bistriţa au obţinut licenţa, a anunţat, oficial vineri, 31 mai, FRF, pe site-ul oficial.
Internaționalul Gabriel Tamaș a ajuns vineri dimineața în la sediul poliției, în urma unui scandal pe care l-a provocat la ieșirea dintr-un club.
La meciul CFR Cluj - U Cluj au fost multe probleme, jandarmii fiind acuzați de suporterii U Cluj că au fost prea duri și zeloși.
Am fost ieri să văd „pe viu” meciul CFR-„U”, pentru că îmi place fotbalul. Nu m-am dus să văd „dacă îşi dau în cap aştia iarăşi” ....
Traversarea Tarniţei, eveniment ajuns tradiție, se află deja la cea de a 7-a ediţie și va avea loc, în data de 10 august.
Un fan al formației gazdă, CFR Cluj, a dat foc unui fular cu însemnele U Cluj, la meciul de miercuri seara.
Suporterii CFR Cluj au agresat la începutul meciului de miercuri seara doi oficiali al Universității Cluj.
Thaer Bawab a fost mușcat pe teren de portarul echipei Petrolul Ploiești, Mircea Bornescu, incident urmat de o bătai generală.
Tribunalul Comercial a aprobat planul de reorganizare judiciară a U Cluj, astfel că echipa poate merge mai departe la TAS pentru a ataca decizia de retrogradare în liga secundă.
O imagine fabuloasă, suprinsă la finalul meciului dintre CFR Cluj și U Cluj, demonstrează cât de iubite sunt cele două echipe.
La finalul meciului dintre CFR Cluj și U Cluj, Janos Szekely si Kapetanos s-au întreținut cordial, împreună cu familiile lor semn că pe cei doi jucători îi leagă o prietenie mai veche, de când jucau la Steaua.
La finalul meciului dintre CFR Cluj și U Cluj, după ce aproape toată galeria lui U a plecat de pe stadion, unul dintre liderii ”Șepcilor Roșii” i-a cerut socoteală lui Iuliu Mureșan.
Un profesor universitar clujean, Istvan Pásztori-Kupán, susține că a fost agresat de suporterii U Cluj la ieșirea din stadionul din Gruia.
Avocatul lui Florian Walter a făcut un adevărat spectacol la înfățișarea de miercuri, de la Tribunalul Comercial Cluj, contestând propunerea de aprobare a unui comitet al creditorilor U Cluj format din 5 membri.
Robert Maah, autorul celor trei goluri din meciul cu U Cluj, este pe val, înscriind 5 goluri în ultimele două etape.
CFR Cluj a învins categoric U Cluj, în derby -ul local. Maah a fost călăul, reușind trei goluri pentru o victorie care dă aripi CFR Cluj pentru meciul din finala Cupei României.
Circa 2.000 de suporteri ai U Cluj nu au putut intra la timp la meciul cu CFR Cluj și au fost ținuți în fața stadion, în țarc, ca niște animale.