Cele doua facțiuni ale galeriei CFR Cluj, KVSC și Patriots, și-au dat mâna și s-au împăcat pentru meciul cu Steaua de duminică seara.
Gică Hagi vrea să devină noul selecționer al echipei naționale de fotbal a României.
Formația clujeana ”U” Cluj nu a reușit să primească licența pentru următorul sezon în Liga I, pentru că nu a putut dovedi că nu are datorii până la 31.12.2012.
U Cluj a pierdut meciul cu Ceahlăul Piatra Neamţ, iar moldovenii sunt la un pas de salvarea de la retrogradare.
Jandarmii clujeni anunță că 31 de suporteri sunt interziși la meciul CFR Cluj - Steaua, de duminică, 28 aprilie, de la ora 20.30.
Stadionul din Gruia va fi plin de steliști din toată Transilvania la meciul CFR Cluj - Steaua de duminică, 28 aprilie.
Eugen Trica este comparat de Arpad Paszkany cu Guardiola, celebrul antrenor care a condus Barcelona.
Președintele FRF, Dumitru Dragomir, a dat în vileag cel mai recent plan al lui Gigi Becali.
Până și suporterii CFR Cluj cred că Steaua va câștiga marele meci de duminică, 28 aprilie, de la ora 20.30.
CFR Cluj a pus în vânzare biletele pentru meciul cu Steaua Bucureşti, din 28 aprilie, de la ora 20.30.
Președintele FRF, Mircea Sandu, a anunțat în cadrul unei conferințe de presă, oragizată miercuri la Casa Fotbalului, că Dan petrescu cere un salariu de 800.000 de euro pentru a antrena nașionala României.
CFR-ul se așteaptă să umple stadionul la meciul cu Steaua, disputat duminică seară, de la 20.30, partidă la care speră să vină peste 15.000 de suporteri.
Președintele LPF, Dumitru Dragomir, a declarat că, din informațiile primite în această dimineață, toate cluburile din Liga I vor primi licența pentru sezonul 2013-2014.
Patronul Stelei, Gigi Becali l-a atacat dur pe Mihai Stoica, managerul echipei, după ce acesta a refuzat să negocieze transferurile lui Nistor (Pandurii) şi Bokila (Petrolul).
Gabi Mureşan a discutat cu şefii din Gruia şi a aflat ce pedeapsă i-a fost aplicată în urma eliminării din meciul cu Astra.
U Mobitelco Cluj a pierdut şi meciul al patrulea din play-off, contra CSM Oradea. Astfel, clujenii au terminat unul dintre cele mai slabe sezoane din ultimii ani.
Maratonul Făgetului va fi organizat la finalul lunii aprilie, în colaborare de cluburile sportive Interteam si Clujul Pedaleaza.
Un incident care a șocat lumea sportului britanic a avut loc în cel mai recent meci dintre Chelsea și Liverpool.
Antrenorul Gloriei, Nae Manea, şi-a pierdut cumpătul la meciul cu CFR Cluj. L-a lovit pe ofiţerul de presă şi era să bată un ziarist.
Cu Eugen Trică pe banca tehnică, CFR Cluj a reuşit prima victorie din acest seson, iar acum antrenorul se gândeşte numai la meciul cdu Steaua.
CFR a reuşit să câştige primul meci din acest sezon, cu scorul de 5-0.
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a alergat la crosul din cadrul Maratonului Internaţional pe distanţa de 6 kilometri.
U Mobitelco a pierdut meciul disputat cu CSM Oradea, scor 72 - 64.
Un kenian de 28 de ani a câştigat Maratonul Internaţional Cluj 2013, cu timpul de două ore şi douăzeci şi cinci de minute.
Startul în Maratonul Internaţional de la Cluj a fost dat de preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu. 2000 de sportivi au pornit în cursa de 42,195 kilometri.
Un alergător de 80 de ani din Arad a pornit în cursa de la Maratonul Internaţional Cluj, duminică dimineaţa. Gheorghe Moşion este la a treia participare la întrecerea de la Cluj.
U Cluj a pierdut la limită meciul cu Gaz Metan Mediaș, de pe Cluj Arena, în fața unui public electrizant.
Un parașutist a aterizat pe Cluj Arena, înainte de U Cluj - Gaz Metan Mediaș, aducând pe stadion cartea ”Șepcile Roșii”, scrisă de regretatul Ioan Chirilă.
Eugen Trică a anunțat că a semnat contractul cu CFR Cluj pe 4 ani.
Antrenorul CFR Cluj, Eugen Trică, a spus că mijlocașul Gabi Mureșan are o pauză până luni, 22 aprilie, iar apoi se va lua o decizie.