FC Universitatea Cluj a ajuns la un acord cu SC Oțelul Galați pentru împrumutul jucătorului Albert Hofman.
În cele două săptămâni pe care CFR Cluj urmează să le petreacă în cantonamentul din Austria, care va începe pe 21 iunie și va dura două săptămâni, echipa lui Dan Petrescu urmează să întâlnească două adversare valoroase.
Vedetele tenisului internațional Andre Agassi și Steffi Graf au fost invitate să participe la un meci demonstrativ in cadrul evenimentului Sports Festival, care are loc la Cluj-Napoca
După mai mult de un an de probleme juridice și ironii din partea diverșilor jucători și comentatori străini, campioana din România a avut parte în sfârșit de susținerea totală a fanilor, la Sala Polivalentă.
Clubul clujean va fi obligat să-i plătească acestuia sumele neachitate în urma despărțirii de comun acord.
Noi imagini cu lucrările de demolare a stadionului Ion Moina, din anul 2008, s-au răspândit zilele acestea cu rapiditate pe rețelele de socializare.
Cristi Manea (26 de ani) a părăsit CFR Cluj la finalul contractului său și a oferit prima reacție după ce a fost criticat dur de Nelu Varga, patronul echipei. Varga l-a acuzat pe Manea de lipsă de respect pentru că a refuzat oferta de prelungire a contra
Neluțu Varga, patronul echipei CFR Cluj nu a avut prea multe cuvinte bune de spus la adresa lui Cristi Manea, după ce fotbalistul și-a anunțat plecarea de la formația din Gruia. Manea a plecat de la CFR Cluj după 7 ani de colaborare.
Mai este o singură zi până când EURO 2024 va începe.
Cristi Manea, unul dintre cei mai iubiți și respectați jucători ai CFR Cluj, a transmis un mesaj profund și emoționant suporterilor echipei, la plecarea sa după șapte ani de colaborare. Într-un gest plin de sinceritate și recunoștință, Manea a împărtășit
Patronul echipei de fotbal FC U Craiova 1948, Adrian Mititelu, a confirmat că doi jucători ai echipei sale vor pleca sub formă de împrumut la formația din Gruia.
Naționala de fotbal a României se pregătește de Campionatul European din Germania, țară spre care a plecat luni, 10 iunie.
Mamadou Thiam, 29 de ani, a semnat un nou contract cu Universitatea Cluj. Atacantul francez revine în lotul „Șepcilor roșii” după un sezon petrecut în fotbalul arab.
Un jucător crucial pentru reușitele din sezonul precedent a decis să rămână la U-BT Cluj Napoca
Cristi Bălgrădean (36 de ani) a fost rezervă aproape doi ani la CFR Cluj și îi reproșează antrenorului Dan Petrescu că nu a avut mai multă încredere în el.
Clubul de fotbal CFR Cluj a anunțat astăzi, 11 iunie, încheierea colaborării cu portarul Cristi Bălgrădean, după patru ani de activitate
Antrenorul CFR-ului dorește să își întărească serios echipa pentru a se putea lupta la titlu sezonul următor în Superliga României
Primul antrenament pentru “U” Cluj va avea loc luni, 17 iunie, atunci când va avea loc si reunirea lotului.
După ce a punctat la capitolul sosiri prin transferurile lui Armend Thaqi și Andrei Artean, CFR Cluj a anunțat trei plecări în cursul zilei de luni, 10 iunie.
Clujenii au făcut lista de transferuri și au deja și câteva înțelegeri parafate.
Baschetbalistul clujean Cătălin Baciu va juca la CSM Constanța din sezonul 2024-2025.
Adrian Mutu poate fi considerat un bărbat împlinit, dat fiind că o familie frumoasă și o carieră de invidiat, la care mulți sportivi aspiră.
Jucătorii Universității Cluj, Edvinas Gertmonas și Vadim Rață au fost integraliști în victoriile naționalelor Lituaniei și Moldovei de la finalul săptămânii.
CFR Cluj va fi reprezentată de trei jucători la Campionatul European care începe pe 14 iunie în Germania.
În mercato estival, U Cluj vrea să producă transferuri spectaculoase la echipă.
FC Universitatea Cluj a ajuns la un acord cu Radu Boboc (25 de ani).
Dan Petrescu a fost părăsit, rând pe rând, de toți secunzii importanți, iar ultimul pe listă este Valeriu Bordeanu.
După Mohammed Kamara (26 de ani) și Armend Thaqi (31 de ani), CFR Cluj a reușit cel de-al treilea transfer al verii, iar lotul lui Dan Petrescu (52 de ani) începe să prindă contur.
Lotul preliminar al României pentru EURO 2024, anunțat pe 24 mai, cuprinde 28 de nume.
Balázs Dzsudzsák, atacantul de 37 de ani, legenda maghiarilor, a fost recomandat celor de la U Cluj, mai ales că-i expiră angajamentul cu Debrecen.