Clujeanul Andrei Cordoș, fiul senatorului și fost președinte al PSD Cluj, Alexandru Cordoș, a preluat în vară frâiele Chindiei Târgoviște, înlocuindu-l pe Marcel Ghergu.
Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) a anunțat programul etapei a 7-a din SuperLigă.
Suporterii U Cluj le-au dat replica celor de la CFR Cluj, care vor ”normalitate”, dar uită ”batjocura” la care a fost supusă galeria Universității.
Suporterii CFR Cluj cer cu insistență să fie lăsați în inelul superior al Cluj Arena, la derby -ul cu U Cluj, pentru a se simți egalii celor de la Universitatea.
Alex Bologa și-a apărat titlul de campion european la para judo, la compatiția de la Rotterdam, Olanda.
Toni Petrea (48 de ani), antrenorul care a preluat-o în această vară pe Universitatea Cluj, își va rezilia contractul, după o discuție avută cu șefii clubului, însă tehnicianul rămâne alături de echipă la partida cu CFR Cluj.
Toni Petrea (48 de ani) se desparte de ”U” Cluj, după doar cinci etape din SuperLiga, iar presa centrală scrie că Marius Șumudică a refuzat oferta venită de la Universitatea Cluj.
Toni Petrea a acceptat să își rezilieze contractul cu U Cluj, după numai cinci etape.
„U” Cluj a remizat în deplasarea cu Oțelul, scor 1-1, iar suporterii „Șepcilor Roșii” i-au cerut demisia antrenorului Toni Petrea.
Conducătorii Universității Cluj, dar și tehnicianul Toni Petrea, neagă orice discuție despre plecarea sa de la „U”, în favoarea lui Marius Șumudică.
Marius Șumudică a refuzat-o pe Universitatea Cluj și rămâne liber de contract. Antrenorul a primit un salariu de 20.000 de euro pe lună, dar tot nu a fost înduplecat.
CFR Cluj ar fi putut să câștige la masa verde meciul cu Adana Demirspor din turul doi preliminar al Conference League.
CFR Cluj a pierdut litigiul cu brazilianul Roger şi are interdicţie la transferuri! Suma pe care trebuie să o scoată din buzunar Neluţu Varga.
Presa centrală a scris că impresarul Cătălin Liță a fost la Cluj-Napoca pentru a pune la punct ultimele detalii ale contractului dintre Marius Șumudică și Universitatea Cluj.
Transylvania Open, desemnat în 2022 cel mai bun turneu din lume la categoria WTA 250, a primit onoarea de a fi sub Înaltul Patronaj al Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei Române. Ceremonia de conferire a prestigiosului statut a avut loc miercuri
Suporterii CFR Cluj au lansat apelul și așteaptă la meciul cu U Cluj 3000 de fani în peluza din Cluj Arena.
Universitatea Cluj a pus în vânzare bilete pentru primul meci jucat în acest sezon pe Cluj Arena
Liga profesionistă de fotbal a anunțat programul în cea de-a șasea etapă a Superligii.
Meciul dintre FCSB și CFR Cluj s-a disputat duminică seară, pe Stadionul Steaua, în cadrul etapei a patra din Superliga și s-a încheiat cu victoria roș-albaștrilor, scor 1-0, după golul marcat de către Andrea Compagno, din penalty, în minutul 67.
Presa centrală scrie că impresarul Cătălin Liță este acum la Cluj-Napoca și pune la punct ultimele detalii ale contractului dintre Marius Șumudică și Universitatea Cluj. Tehnicianul ar urma să-l înlocuiască pe Toni Petrea, care nu mai este dorit de jucăto
FCSB a reușit să învingă CFR Cluj, cu scorul de 1-0, într-un derby intens disputat pe Stadionul Ghencea.
FCSB a câștigat derby-ul cu CFR Cluj, scor 1-0, și a ajuns la patru victorii consecutive în SuperLiga.
Meciul dintre U Cluj și Dinamo București s-a disputat sâmbătă seară, în cadrul etapei a patra din Superliga, pe Stadionul „Gaz Metan” din Mediaș și s-a încheiat la egalitate, scor 1-1.
În această seară, la Mediaș, pentru că pe Cluj Arena se desfășoară festivalul Untold, este programat jocul U Cluj - Dinamo.
Nelu Varga a răbufnit după eliminarea lui CFR Cluj din Conference League și face anunțul care bagă spaima în rivalele din Superliga.
CFR Cluj a fost învinsă joi, în deplasare, scor 2-1, de către Adana Demirspor, în manşa secundă a turului al doilea preliminar din Conference League şi a fost eliminată din cupele europene.
Presa centrală a anunțat zilele trecute că primarul Clujului, Emil Boc, l-a sunat pe Marius Șumudică pentru a-l chema la U Cluj și chiar i-ar fi înaintat o ofertă.
Presa centrală scrie că Emil Boc l-a sunat pe Marius Șumudică pentru a-l aduce la Cluj în locul lui Toni Petrea, antrenor care are slabe rezultate după primele meciuri. Se pare că jucătorii sunt extenuați din cauza metodelor de antrenament, mult prea dure
Zi mare pentru fotbalul românesc! CFR Cluj, FCSB, Farul și Sepsi au șanse mare să meargă mai departe în turul trei din Conference League.
Marți, în prima oră de la punerea în vânzare a tichetelor, au fost vândute peste 6.000.