Antrenorul CFR Cluj, Dan Petrescu, spune că administrația locală ar trebui să ajute cu bani și să suporte cheltuielile de încălzire a gazonului de pe stadioanele CFR Cluj și U Cluj.
Clujul se poate mândri cu premianți la prima ediție a Galei „Sportivul Anului 2022”. CFR Cluj și judoka paralimpic Alexandru Bologa au câștigat premii în cadrul ceremoniei.
Se mai joacă diseară U Cluj cu Rapid București? După ce a nins în abundență la Cluj, meciul dintre Universitatea Cluj și Rapid București se poate amâna, din cauza vremii nefavorabile.
David Popovici, a fost desemnat în această seară sportivul anului 2022 în România, în cadrul Galei Sportivul Anului.
Comisia de Recurs din cadrul FRF i-a dat câștig de cauză mijlocașului Alexandru Chipciu (33 de ani) în disputa cu CFR Cluj, fosta lui echipă.
U Cluj şi Rapid deschid etapa a 23-a din SuperLiga cu un derby de tradiţie al fotbalului românesc, cele două echipe venind după victorii în primele partide din 2023.
Ministerul Sportului a organizat joi seara un eveniment prin care a desemnat cei mai buni sportivi români ai anului trecut. CFR Cluj a fost desemnată cea mai bună formație din 2022.
La conferința de presă dinaintea partidei de la Cluj, care va avea loc vineri, 27 ianuarie, Adrian Mutu, antrenorul Rapidului, a anunțat că principalul adversar pentru echipa sa va fi gazonul precar de pe Cluj Arena
Marele portar al naționalei, Florin Prunea, a relatat cum a fost transferat la U Cluj, direct de la Dinamo, în 1988.
Universitatea Cluj și FC Voluntari se întâlnesc vineri, de la ora 16:30, în primul meci al etapei cu numărul 22 din Liga 1, prima din anul 2023. Ioan Ovidiu Sabău are încredere în forțele proprii și în jucătorii săi înaintea primului meci împotriva celor
Emil Boc spune că își dorește ca Universitatea Cluj să se mențină în prima ligă, acordând sprijin și încredere totală lui Ioan Ovidiu Sabău. De ce are încredere absolută în acest antrenor? Boc spune că Sabău „are sânge din sânge universitar”.
Principalele rezultate sportive din 2022 vor fi celebrate la Gala Sportivul Anului, organizată de Ministerul Sportului.
U Cluj va trimite patru juniori la următoarea acțiune a naționalei U16 a României.
Fotbalul este cel mai mediatizat sport din România, așa cum se aștepta toată lumea, iar tenisul este pe locul al doilea.
Robert Glință se retrage din activitate la vârsta de 25 de ani. Înotătorul a făcut anunțul pe pagina sa de Facebook.
Fundașul dreapta italian Roberto Romeo (32 de ani) se desparte după un an de alb-negri.
23 ianuarie 2023 este zi liberă legală! Guvernul a acordat zi liberă și luni, 23 ianuarie, pentru că 24 ianuarie, Ziua Micii Uniri, pică marți.
Sorin Comșa, un sportiv din Alba Iulia, a câștigat prima competiție de dat palme, organizată în România de circuitul de lupte RXF.
Fostul antrenor al Universității Cluj, Eugen Neagoe, care antrenează acum gruparea din Bănie visează să întrerupă șirul de victorii al CFR Cluj și să câștige campionatul cu Universitatea Craiova.
Dan Petrescu (55 de ani) a primit o ofertă de a antrena în Premier League, dar a refuzat.
U-Banca Transilvania l-a transferat pe Jalen Jones, un baschetbalist american care a evoluat două sezoane în NBA, la New Orleans Pelicans, Dallas Mavericks şi Cleveland Cavaliers.
Licitația pentru schimbarea gazonului de pe Cluj-Arena, organizată de Consiliul Județean Cluj, a fost anunțată oficial pe Sistemul Electronic de Achiziții Public (SEAP).
FC Universitatea Cluj anunță o nouă mutare în perioada de iarnă, clubul a ajuns la o înțelegere cu fotbalistul Zé Gomes. Atacantul vine la ”U” sub formă de împrumut de la rivala CFR, clubul având și opțiunea unui transfer definitiv.
După 21 de runde, CFR Cluj ocupă locul doi în Liga 1, la un punct în spatele Farului Constanța. CFR Cluj, campioana Ligii 1 în ultimele cinci sezoane, a făcut patru transferuri în această pauză de iarnă: Anton Maglica, Bogdan Țîru, Adrian Peteleu și Ermal
Într-un meci amical disputat în Antalya, Universitatea Cluj a învins cu scorul de 4-0 echipa maghiară Debrecen.
Cristiano Ronaldo și partenera sa, Georgina Rodriguez, vor fi scutiți de legea strictă din Arabia Saudită prin care li se interzice cuplurilor necăsătorite să locuiască împreună, asta după ce s-au mutat în statul arab pentru ca fotbalistul să-și continue
CFR a anunțat al patrulea transfer al iernii. După sosirile lui Anton Maglica, Bogdan Țîru și Adrian Peteleu, CFR Cluj a anunțat și transferul lui Ermal Krasniqi, fostul fotbalist al celor de la FC Ballkani.
Dublul campion mondial europea la înot David Popovici a declarat luni, 9 ianuarie, într-o conferință de presă, că în paralel cu antrenamentele este preocupat și de pregătirea școlară, mai ales acum că se alfă în clasa a XII-a.
Simona Halep este suspendată și va avea dificultate în tentativa de a scăpa de acuzațiile de dopaj.
Clubul maghiar Kisvarda anunță despărțirea de fundașul dreapta român Ionuț-Andrei Peteleu (30 de ani), cel care va ajunge la CFR Cluj.