Paszkany vorbește despre FALIMENTUL de la CFR Cluj: Mie să nu-mi mai ceară BANI - Interviu EXCLUSIV

 

Arpad Paszkany a acordat Știri de Cluj un interviu telefonic pe marginea problemelor financiare de la CFR Cluj. Paszkany se află în Dubai și va reveni curând în România pentru a vota în turul 2.

 

Cât de reale sunt negocierile cu patronul Energobit, Ștefan Gadola?

 

Arpad Paszkany: Sunt reale aceste negocieri. Nici nu pot să spun că ar fi negocieri, ci practic eu am predat clubul la un număr de societăți, dintre care face parte și grupul domnului Gadola. Cu asta am plecat de la club încă din februarie anul acesta, cu cesiunea acțiunilor.

 

Am discutat și o preluare totală a pachetului de acțiuni pentru că nu am primit un răspuns final pentru chestiunea aceasta. Noi, când am discutat atunci, am vorbit de o preluare pe 10 ani. Eu am predat acțiunile la unele societăți unde am și eu participațiune și am renunțat la orice beneficiu din societățile respective, pentru ca și partea mea să fie dată la club fără să am vreo pretenție legată de această chestiune. Asta pe de o parte. Și pe de altă parte am lăsat acțiunile dânșilor ca să managerieze clubul în continuare. 

 

Jucătorii susțin că sunt neplătiți de 6 luni?

 

Arpad Paszkany: Eu cred că 6 luni e o chestiune exagerată. S-ar putea să fie unii jucători care, mă rog, au fost dați afară de la lotul mare și care să nu fi fost plătiți de 6 luni. Ei au posibilitatea să își ceară drepturile și ce drepturi li se cuvin se stabilește de către comisiile federației și se plătesc. Dacă nu, potrivit regulamentelor, clubul ar fi depunctat. Zilele acestea am vorbit cu președintele Mureșan și i-am dat unui fost portar de-al nostru, Mincă, 55 de mii de euro. 

 

Din câte știu eu, dar luați-o cu titlu de rezervă pentru că nu m-am mai ocupat de treburile astea, și în luna octombrie s-au făcut plăți. Și în luna septembrie au primit bani. E foarte posibil ca unii dintre jucătorii care au fost în lotul de anul trecut și din anii precedenți să fi avut niște restanțe financiare din anii trecuți și să fi mers din bani spre ei. Erau sume prevăzute în diferite rate, prime de instalare și prime de joc. Nu este posibil ca cineva să nu fie plătit de 6 luni. 

 

Cât de real este falimentul echipei?

 

Arpad Paszkany: Falimentul unei societăți înseamnă ca pasivul să fie mai mare decât activul unei societăți. Capitalul social subscris și vărsat al CFR -ului este undeva la 25 - 27 de milioane de euro, valoarea lotului de jucători, dacă o luăm după un calcul foarte sumar pe transfermarket este de 18 milioane de euro, și este un stadion cu o valoare de 28 de milioane de euro. După buna mea știință datoriile, aici incluzând agenții de jucători, jucătorii, cluburile, pentru că la Fisc nu sunt datorii, sunt undeva la 3 milioane de euro, brut. Dacă facem o socoteală, noțiunea de faliment nu există.

 

Eu am renunțat la acțiuni pe 10 ani. Nici nu votez, nici nu mă bag, dar nici să nu mai îmi ceară cineva să dau ceva. Asta a fost înțelegerea. Dacă între timp s-ar realiza un exit, atunci cei care au preluat clubul pe acești 10 ani ar urma să primească o primă și restul banilor ar urma să fie împărțiți acționarilor.

 

Ar trebui un finanțator din afară la CFR Cluj?

 

Arpad Paszkany: După părerea mea și asta este general valabil pentru orice echipă de fotbal din România. Dacă se dorește o performanță care să depășească granițele țării. Cum e economia acum în România și nu văd în 5 - 10 ani un boom care să îmi dea peste cap socotelile, performanța nu se poate face decât prin implicarea unor fonduri din străinătate. Poți să tot câștigi campionate în țară, cupe și când joci cu cei din afară te lovești ca de un zid. Dacă nu există o posibilitate a unui club din România să i se asigure un buget de 25 de milioane de euro, atunci nu poți spera la performanțe notabile pe plan extern. 

 

Când vă spun 25 de milioane de euro sunt foarte, foarte modest. Dar cu managementul clubului , cu cunoștințele pe care le avem, cu un buget de 25 de milioane de euro pe an, am face performanțe mai mari ca alte cluburi cu 75 de milioane de euro din vestul Europei. Clubul Braga are un buget de 100 de milioane de euro, FC Basel are între 75 și 90 de milioane de euro pe an. Dacă cineva ar investi acești bani timp de patru ani, nu ar mai trebui să investească niciun cent în următorii 25 de ani. Clubul ar avea performanțe. Aș garanta cu onoarea mea, peste alte cluburi cu buget de 75 de milioane de euro din vestul Europei.

 

Paszkany a spus cu cine VOTEAZĂ! SURPRIZA e de stânga

Comentarii Facebook