Patronul CFR Cluj anunță trei transferuri colosale din Serie A: „Iau un atacant peste Louis Munteanu! Toți sunt fotbalişti străini”
Nelu Varga a dezvăluit că, în prezent, se află în negocieri cu trei jucători străini din Serie A.
Ba mai mult, omul de afaceri a spus că va aduce un atacant mai valoros decât Louis Munteanu, cel mai recent jucător transferat de CFR Cluj.
„Ne aflăm în discuții cu trei jucători din Serie A. O să aduc un atacant peste Louis Munteanu. Toți sunt străini. A început să-mi placă prima ligă din Italia. A fost bine cu toți cei pe care i-am adus de acolo”, a declarat Nelu Varga, în exclusivitate, pentru ProSport.
Daniel Bîrligea a avut o reacție euforică, la finalul meciului Neman – CFR Cluj, 0-5, în care a marcat o „dublă”.
„Cu siguranță aveam nevoie de victoria asta, să mergem mai departe și am intrat în teren cu gândul de a câștiga. Nu conta scorul. Toți ne-am dorit să câștigăm și golurile au venit după aceea. Pentru mine nu este o concurență (n.r. cu Louis Munteanu). Cu siguranță este un mare ajutor.
Îl cunosc, pentru că am jucat și la națională cu el și este un atacant foarte bun și cred că ne poate ajuta foarte mult. Putea să fie oricine acolo și doar să încerce. Eu am încercat și a fost bine. Posibil să fie cel mai frumos gol dat de mine până acum. Contează și experiența foarte mult. Am tot 24 de ani și nu pot să cumpăr experiența, pot acumula doar jucând. Încet, încet o să am mai multă experiență”.
0 Comentarii