Duminica 22 Decembrie

Pilotul german, Sebastian Vettel, se va retrage din Formula1 la sfârșitul lui 2022: „Aşa cum e viața de pe circuit, așa mai e o viață și în afara acestuia”


Sebastian Vettel, cvadruplu campion mondial de Formula 1, se va retrage la finalul acestui sezon, a anunţat joi, 28 iulie, pilotul german.

În vârstă de 35 de ani, Sebastian Vettel a cucerit de patru ori consecutiv titlul mondial în Marele Circ, sub culorile echipei Red Bull, între 2010 şi 2013. El nu a mai reuşit însă aceleaşi performanţe sub culorile lui Ferrari, pentru care a concurat între 2015 şi 2020.

Aston Martin, echipă cu care se află sub contract din 2021, spera să-l convingă pe pilotul german să semneze un nou acord, însă Vettel este hotărât să se oprească la finalul acestui sezon.

Decizia de a mă retrage a fost una dificil de luat pentru mine şi am petrecut mult timp gândindu-mă la acest lucru”, a declarat Sebastian Vettel, joi, la Budapesta, înaintea Marelui Premiu al Ungariei din acest weekend.  „La sfârşitul anului vreau să-mi acord ceva mai mult timp pentru a reflecta la ceea ce voi face în continuare”, a mai adăugat campionul german.

Anunţul oficial a fost făcut chiar de către sportiv pe contul său de Instagram

Probabil că ar trebui să încep cu o listă lungă de oameni cărora le mulțumesc, dar cred că e mai important să explic motivele din spatele acestei decizii. Iubesc acest sport, a fost în centrul vieții mele de când mă știu. Dar așa cum e viața de pe circuit, așa mai e o viață și în afara acestuia. Să fiu pilot nu este singura mea identitate”, a fost mesajul transmis de Vettel, pe rețelele sociale.

Sebastian Vettel a obţinut 53 de victorii şi a urcat de 122 de ori pe podium în 289 de Mari Premii de Formula 1 disputate pe parcursul carierei sale. El este devansat doar de britanicul Lewis Hamilton (103 victorii) şi de compatriotul său Michael Schumacher (91) în ierarhia all-time a piloţilor cu cele mai multe victorii în Campionatul Mondial.

Comentarii Facebook