Duminica 22 Decembrie

Piţurcă e CATASTROFAL și NERVOS după eșecul cu Turcia. Ce spune despre jucători?

 

Victor Piţurcă a făcut o declarație dezarmantă după eșecul usturător cu Turcia, spunând că șansele de calificare la Campionatul Mondial sunt minime.

 

Se anunţa un meci foarte dificil şi aşa a şi fost. Să primeşti gol de o asemenea manieră, să ai atâtea greşeli... e greu să mai revii. La un asemenea nivel e greu să faci atât de multe erori şi să speri la un rezultat pozitiv.

 

Prea mulţi jucători nu au corespuns din punct de vedere fizic. Dar chiar şi aşa am avut câteva ocazii, puteam obţine un egal. Nu mai putem face nimic acum, mai avem două jocuri şi trebuie să le câştigăm. Şi să stăm la mâna rezultatelor. Şansele de calificare sunt minime, dar sperăm ca Olanda să joace la potenţial maxim, chiar dacă sunt deja calificaţi”, a spus selecţionerul, la gsptv.

 

Am discutat cu Marica, mi-a spus că se simte bine, însă prevedeam că nu va fi la un nivel fizic bun. A tras mult de el cu Ungaria şi mă aşteptam să aibă probleme azi. Însă a jucat prea bine cu maghiarii, nu puteam să nu îl introduc titular. A fost decizia mea şi mi-o asum”, a mai spus selecționerul.

 

S-a simţit lipsa lui Bourceanu, dar cred că nu are sens să analizăm acum prestaţia celui care l-a înlocuit pe el. Naţionala nu trebuie să stea într-unul sau doi jucători. E adevărat, nu avem multe opţiuni, sunt fotbalişti fără meciuri la un nivel foarte înalt”, a mai spus Pișurcă.

 

Nu văd un jucător cum e Pintilii să greşească atât de mult. La fel în cazul lui Torje, mă aşteptam la mult mai mult de la el. Maxim a intrat cu entuziasm, la fel Popa, însă şi ei au greşit foarte mult. Nu e posibil ca Maxim să dea pase cu călcâiul la scorul care era pe tabelă”, a încheiat antrenorul.

Comentarii Facebook