Duminica 22 Decembrie

Porumboiu spune cine îi pregătea meciurile lui Marius Șumudică. Edi e 10 clase peste el


Fostul patron al echipei FC Vaslui, Adrian Porumboiu, spune că Edi Iordănescu este zece clase peste Marius Șumudică.

Eu despre Edi vorbesc la superlativ ca antrenor, pentru că l-am cunoscut în două etape, de două ori a antrenat la Vaslui. Vorbesc foarte obiectiv pentru că ştie carte, e un antrenor foarte bun. L-am urmărit cu atenţie, era perioada în care mergeam la antrenamente, eram preocupat de modul în care se ocupau antrenorii. Era Şumudică antrenor principal, dar să fiu foarte sincer, pregătirea tehnico-tactică la echipă o făcea Edi. Chiar vorbesc foarte sincer şi să nu creadă cineva că exagerez, punctul meu de vedere este bazat pe ce s-a întâmplat şi cum l-am cunoscut eu pe el”, a declarat Porumboiu, la Digisport. 

Edi Iordănescu a fost diplomat: ”Nu vreau să comentez, m-a onorat şi mi-a dat apreciere, dar nu vreau prin comparaţie. Mă bucur că domnul Porumboiu, care tot timpul a avut respectul meu, m-a apreciat. Am ţinut aproape de-a lungul timpului, am avut o colaborare extraordinară, dar nu e normal să comentez. Mai mult decât atât, Şumi este amicul meu, nu mi-a fost niciodată prieten, dar l-am apreciat mereu din punct de vedere profesional, asa cum fac şi cu ceilalţi colegi ai mei”, a spus Edi Iordănescu, la conferinţa de presă în care a fost prezentat oficial de FCSB.

Comentarii Facebook