Duminica 22 Decembrie

PREMIERA! Galeria U Cluj nu a injurat CFR -ul. Cum i-a potolit R.J. pe fani


Suporterii echipei Universitatea Cluj au impresionat la meciul cu CFR Cluj nu numai prin spectacolul oferit, dar mai ales prin faptul ca nu au injurat deloc echipa adversa sau pe Arpad Paszkany.

Schimbarea de atitudine si disciplina din galeria U Cluj au aparut o data cu revenirea in fruntea suporterilor a lui R.J., pe numele lui adevarat Mircea Cenan.

La meciul dintre CFR Cluj si U Cluj, de sambata seara, suporterii si-au propus sa puna in aplicare noua filosofie si le-a iesit. Au fost 3 incidente, cand unul sau doi suporteri au incercat sa injure gazdele, dar acestia au fost pusi la "respect". "A fost un caz in care un suporter din galerie a fost batut bine de ceilalti pentru ca s-a apucat sa injure. Ne-am propus sa schimbam modul in care lumea ne percepe si meciul cu CFR Cluj a fost un prim pas", a declarat unul dintre liderii galeriei U Cluj.

Atitudinea de fair-play a galeriei U Cluj a fost remarcata de toata lumea. "A fost o atmosfera formidabila in tribune, pacat de preturi, altfel s-ar fi umplut stadionul. Nu ma asteptam sa fie atat de multi, cu atat mai mult trebuie sa ne luam acum revansa. Am ramas datori", a spus Florian Walter.

Presedintele Iuliu Muresan a tinut si el sa ii felicite pe suporteri. "Vreau sa remarc fair-play -ul care a fost in teren si in tribune si faptul ca a fost un semn de civilizatie din partea suporterilor nostri si al celor de la U Cluj", a spus Muresan.

Oficialii din Gruia se asteptau la un val de injurii si scandari, mai ales ca sambata a fost ziua patronului Arpad Paszkany.

Comentarii Facebook