Miercuri 4 Decembrie

Președintele „U” Cluj, despre preluarea clubului clujean de Banca Transilvania: „Ușa noastră este mereu deschisă”


Radu Constantea, președintele Universității Cluj, a venit cu mai multe precizări, după ce în spațiul public a apărut informația că Banca Transilvania ar urma să preia clubul clujean. 

El a declarat că instituția bancară este unul dintre principalii susținători privați ai proiectului, fiind alături de FC Universitatea Cluj încă din Liga a IV-a. Mai mult, pe lângă sprijinul financiar, asocierea cu un brand puternic precum BT a contribuit indirect și la atragerea altor companii alături de club.

„Nu am în acest moment niciun fel de informații legate de o presupusă intenție a băncii de a se implica în fotbal în calitate de investitor sau de a crește sumele cu care sponsorizează clubul, dar bineînțeles că ușa noastră este mereu deschisă pentru prietenii și partenerii noștri de la BT. Dar, dincolo de aceste aspecte, FC Universitatea Cluj a ajuns într-un moment în care este nevoie de investitori privați pentru a duce clubul acolo unde ne dorim cu toții, asta însemnând o prezență constantă în play-off, să luptăm pentru cupele europene și pentru trofee”, a spus Radu Constantea. 

Totodată, președintele echipei clujene a mai menționat faptul că U Cluj este aproape de potențialul maxim din punct de vedere financiar.

„Este și un moment bun pentru orice om de afaceri sau companie să investească la FC Universitatea Cluj: echipa se află pe loc de play-off, clubul nu are datorii, este cu taxele și salariile la zi, iar orice sumă investită se duce direct în dezvoltarea clubului. Așadar, vom intensifica în perioada următoare discuțiile cu persoane sau companii care au resursele să investească la „U”. Le vom prezenta organizația și situația favorabilă în care se află clubul din perspectiva unui investitor”, a conchis Radu Constantea. 


Comentarii Facebook