Duminica 22 Decembrie

Procesul dintre ”U” Cluj și Ionel Ganea se Mută la Galați: Avem încredere că în final decizia ne va fi favorabilă


Cererea de revizuire a deciziei în cazul fostului antrenor al echipei ”U” Cluj, Ioan Viorel Ganea, a fost strămutată, aceasta urmând să fie judecată de Curtea de Apel Galaţi. Până la verdictul instanţei, decizia Curţii de Apel Cluj este suspendată.

Instanţa din Galați se va pronunţa în primă fază asupra revizuirii sentinţei dată de Curtea de Apel Cluj, iar apoi, în funcţie de decizie, va rejudeca acest caz. Reamintim, Curtea de Apel Cluj a admis, la mijlocul lunii martie, „recursul declarat de Ganea Ioan Viorel împotriva sentinţei civile nr. 2679 din 16.10.2013, pronunţată în dosarul nr. 106/1285/2013/a24 al Tribunalului Specializat Cluj pe care o modifică în sensul admiterii contestaţiei cu consecinţa anulării măsurii administratorului judiciar de denunţare unilaterală a convenţiei civile de prestări servicii sportive nr. 67/2.07.2013 înregistrată la FRF sub nr. 1778/12.07.2013".

Clubul a depus o cerere de revizuire în procesul cu fostul antrenor, invocând faptul că „instanţa a dat mai mult decât s-a cerut”, luând în considerare faptul că Ganea a solicitat în recursul înaintat Curţii de Apel Cluj doar anularea în parte a actului de denunţare, respectiv invocarea în decizia administratorului judiciar al unui temei contractual.

Aşa cum am precizat şi în momentul deciziei Curţii de Apel Cluj, clubul nu se face cu nimic vinovat în acest caz. Justiţia îşi urmează cursul, avem încredere că în final decizia ne va fi favorabilă. Clubul Universitatea Cluj a acţionat în conformitate cu legea”, a precizat Marieta Anastasescu, administratorul judiciar al Universităţii Cluj, pentru site-ul echipei.

Comentarii Facebook