Duminica 22 Decembrie

Radu Constantea, reproșuri pentru Cristi Balaj, în direct, înainte de CFR – ”U” Cluj: „Aveam un gentlemen's agreement, ei nu s-au ținut de el”


Este o atmosferă tensionată înaintea duelului dintre cele două rivale din Cluj! Oficialii formației din Gruia au încercat prin orice mijloace să limiteze posibilitatea ca suporterii Universității Cluj să își cumpere bilete în alte zone decât în cea destinată fanilor echipei oaspete.

Radu Constantea, oficial al Universității Cluj, a intervenit telefonic la emisiunea Digi Sport Special și a vorbit despre acest subiect.

„Nu știu în ce măsură pot vinde biletele unor abonați care au abonamente. Au luat exemplul echipelor mari unde abonații au întâietate la anumite competiții din Europa. Nu am înțeles logica lor, un abonat nu își poate cumpăra bilet pe același loc. Dacă dețineai un abonament, puteai cumpăra un alt număr de bilete.

De opt ani, nu am ieșit cu nicio declarație împotriva celor de la CFR. Aveam un gentlemen agreement pentru a nu avea nicio declarație împotriva lor și invers. Ei nu s-au ținut de el. Am demonstrat că am reușit să organizăm patru meciuri într-un an, am asigurat liniștea în oraș, le-am asigurat suporterilor accesul. Cu minimum două-trei săptămâni înaintea meciului, am pus la liber biletele pentru comercializare. Orice suporter a avut posibilitatea să își achiziționeze un bilet.

Anul trecut, când acest meci s-a desfășurat în Gruia, am convenit cu cei de la CFR să ne implicăm și noi în organizare. Ne-au oferit pe lângă cele 880 de bilete de la sectorul pentru oaspeți, și un număr de bilete la tribuna a doua pentru a asigura accesul suporterilor de la U Cluj. A fost decizia lor de a pune la dispoziție clubului nostru un anumit număr de bilete. Noi am agreat-o și ne-am oferit sprijinul.

Am văzut anumite declarații ale domnului Balaj care nu au nicio legătură cu realitatea. Ne-au cerut să mutăm sectorul oaspeți la inelul superior. Nu se poate din motive de siguranță. Sectorul oaspeților e stabilit în inelul inferior din motive de securitate. Doar acolo există un plexiglas care nu permite ca suporterii de la tribuna a doua să ajungă în zona peluzei. La nivelul superior nu există acest blocaj. Orice suporter de la CFR avea accesul să își achiziționeze bilet pe Cluj Arena.

Avem aceste informații. Credem că mulți suporteri au reușit să își achiziționeze bilete atât la Tribuna a doua, la peluză și la tribuna întâi. Din perspectiva aceasta, sunt riscuri majore de securitate, pentru că vor fi suporteri răspândiți pe un întreg stadion. Mâine, vor fi mai mulți deținători de bilete suporteri ai lui U Cluj decât ai celor de la CFR. E un număr limitat, mult mai mulți și-ar fi dorit să participe la acest meci, dar nu au reușit”, a spus Radu Constantea la Digi Sport Special.

Cristi Balaj a dorit dreptul la replică și s-a alăturat discuției telefonice

Radu Constantea l-a acuzat pe Cristi Balaj că a mințit atunci când a spus că o parte dintre bilete au fost puse la vânzare ”la liber”.

Cristi Balaj: ”Vreau să îl întreb pe domnul Radu cum rămâne cu fairplay-ul despre care am vorbit azi dimineață?”

Radu Constantea: ”De opt ani nu am făcut nicio declarație la adresa clubului dumneavoastră.”

Cristi Balaj: ”Nu ați avut ce să ziceți!”

Radu Constantea: „Acest gentlemen agreement nu l-ați respectat. Inclusiv dumneavoastră ați făcut declarații la adresa clubului nostru, inclusiv despre finanțare. Noi nu ne-am dat niciodată cu părerea.”

Cristi Balaj: ”Dimineață am stabilit, sunându-vă înapoi, să nu mai spunem nimic.”

Radu Constantea: ”Am stabilit acest lucru în vara, dar nu ați respectat înțelegerea.”

Cristi Balaj: ”Au fost puse în vânzare bilete la liber.”

Radu Constantea: ”Avem același furnizor care comercializează biletele, acest lucru se poate verifica. Dacă mințim la televizor, nu mai are rost să discutăm”.

Cristi Balaj: ”Suporterii celor de la U Cluj au cumpărat bilete la Tribuna 1 și o parte la Tribuna 2.”

Radu Constantea: ”La Tribuna 2 nu a cumpărat nimeni.”

Cristi Balaj: ”Securitatea și siguranța spectatorilor e cea mai importantă. Fiind un stadion vechi, neavând posibilitatea care există la stadioanele noi s-a decis să existe o zonă tampon, pentru că nici Jandarmeria, nici firma de paza nu au reușit să garanteze faptul că nu vor fi ridicate persoanele de pe locurile unde au bilet.”

Radu Constantea: ”Voiam să îl întreb ce s-a schimbat față de situația din martie.”

Cristi Balaj: ”S-au schimbat următoarele lucruri. Suporterii CFR-ului au protestat la faptul că au fost ridicați în mod violent de pe scaunele unde aveau bilete sau abonament. Le-am dat 1500 de bilete suplimentar, pe care ei le-au vândut, după care s-au pus la liber, cu specificația ca fiecare spectator să își respecte locul. Nu s-a întâmplat acest lucru și au fost ridicați abonații și suporterii CFR-ului care cumpăraseră bilet. De ce? Pentru că Jandarmeria și firma de pază nu au reușit să îi oprească pe suporterii de la U Cluj să se adune în acel loc. Nu e sold out, s-a decis să existe mai multe locuri libere. Mâine voi spune exact, nu am cifrele exacte”.

Derby-ul dintre CFR și U Cluj este programat joi, de la 19:45, pe Stadionul „Dr. Constantin Rădulescu".

Comentarii Facebook