Duminica 22 Decembrie

Reacția Simonei Halep după ce a fost eliminată de la Sydney: Cred că am jucat la un nivel bun


Simona Halep a fost eliminată, miercuri, din optimile turneului de la Sydney, de către australianca Ashleigh Barty, cu scorul 6-4, 6-4.

Numărul 1 mondial nu a mai jucat un meci din luna septembrie, din cauza unei hernii de disc care i-a încheiat prematur sezonul, însă, în ciuda faptului că a fost învinsă, aceasta consideră că a jucat la un nivel bun.

”A fost un meci foarte bun după aproape patru luni de când am jucat ultimul meci integral, (la) US Open. Cred că am jucat la un nivel bun”, a declarat Halep (27 ani) după partida de miercuri, conform Agerpres.

Românca a fost mulţumită şi de faptul că nu a resimţit dureri la spate, dar a precizat că nu este încă pregătită complet pentru Australian Open.

”Nu am simţit nicio durere. Voi face recuperare şi o să văd cum mă simt mâine, pentru că e important acest lucru”, a afirmat Halep.

Am făcut o pauză lungă, pentru că aveam nevoie. Atât mental, cât şi fizic. Deci nu aveam aşteptări prea mari. Nu mă aştept să fiu la un nivel înalt la acest moment, deoarece nu am jucat meciuri, dar tenisul este unul bun şi trebuie să am mai multă încredere în mine”, a subliniat Halep, citată de DPA.

Nu pot avea aşteptări prea mari la Melbourne (Australian Open), deoarece căldura este mare. Voi merge şi voi încerca să joc mai bine decât am făcut-o azi şi vom vedea”, a mai spus finalista de anul trecut de la Melbourne.

Liderul mondial a menţionat şi că este ”ciudat şi dificil” să evolueze fără antrenor, după ce s-a despărţit de australianul Darren Cahill în noiembrie, însă a apreciat că este ”un nou început” pentru ea şi va încerca să joace câteva luni fără antrenor, să se simtă bine pe teren.


Comentarii Facebook