Duminica 22 Decembrie

Replica celor de la CFR Cluj, după scandalul din meciul cu Astra Giurgiu


Meciul dintre Astra Giurgiu și CFR Cluj, câștigat de către feroviari cu scorul 2-3, a fost unul foarte tensionat, iar doi jucători ai formației clujene și antrenorul Dan Petrescu au fost eliminați.

În timpul partidei, Petrescu i-a adresat numeroase injurii arbitrului central Sebastian Colțescu, iar acum acesta riscă să fie suspendat timp de câteva etape.

La câteva zile de la incidente, reprezentanții CFR Cluj au transmis un comunicat de presă prin care își cer scuze pentru cele întâmplate.

Redăm mai jos mesajul integral al echipei:

"Clubul CFR 1907 Cluj dorește să facă următoarele precizări ca urmare a evenimentelor petrecute în timpul partidei Astra Giurgiu – CFR Cluj, din data de 31 august 2019:

Am așteptat să treacă câteva zile până să avem o reacție publică după evenimentele petrecute în timpul meciului de la Giurgiu. Am analizat fază cu fază, minut cu minut, iar acum, la rece, dorim să ne cerem scuze în fața suporterilor noștri, în fața Ligii Profesioniste de Fotbal, Federației Române de Fotbal, Comisiei Centrale a Arbitrilor, mass-mediei și tuturor iubitorilor de fotbal pentru greșelile pe care le-am comis involutar la Giurgiu. CFR Cluj a disputat 17 meciuri interne și internaționale în 57 de zile, a străbătut zeci de mii de kilometri dintr-un colț în celălalt al lumii, a petrecut zeci de ore în avioane, săptămâni întregi dintr-un hotel în altul, cu toții am stat zile întregi departe de familii, iar cum fotbaliștii și cei din staff sunt oameni, nu roboți, e posibil să fi clacat, mai ales din cauza oboselii acumulate.

Nu suntem de acord cu injuriile aduse pe un teren de fotbal nici de către antrenorul nostru și nici de către fotbaliști, dar, înainte de a judeca aspru pe cineva și de a pune la colț într-un mod categoric, ar trebui să privim contextul în care s-au întâmplat lucrurile la Giurgiu. Deciziile luate complet împotriva echipei noastre de către arbitrul central al partidei cu Astra au indus o stare de nervozitate în rândul jucătorilor și în rândul staff-ului tehnic, iar la toate acestea s-a adaugat oboseala acumulată și efectele celor 17 meciuri disputate într-o perioadă scurtă.

Arbitrii, la fel ca fotbaliștii și antrenorii, sunt oameni și pot greși, asta e indiscutabil. Atâta timp cât nu o fac în mod repetat împotriva unei singure echipe, se poate înțelege. Greșeala este omenească, însă de multe ori din pricina erorilor din arbitraj, oamenii din fotbal, mai ales antrenorii, își pierd locul de muncă, iar una dintre soluțiile pentru ca aceste greșeli să fie cât mai puține ar putea fi implementarea sistemului VAR și în Liga 1.

Am mai dori să vă reamintim, dacă mai este cazul, faptul că antrenorul nostru Dan Petrescu, omul pe care îl contestă aspru unii dintre voi, este o legendă a clubului Chelsea, fiind unul dintre puținii români care a îmbrăcat tricoul londonezilor în întreaga istorie, este omul care a făcut parte din Generația de Aur și nu doar că a fost o prezență trecătoare în Echipa Națională a României, ci a reprezentat cu cinste țara noastră mereu. Ca tehnician, Dan Petrescu a câștigat trofee la echipele la care a antrenat în țara noastră, este campionul României cu CFR Cluj în ultimele două sezoane, a jucat și a făcut puncte cu Unirea Urziceni în grupele Ligii Campionilor și acum, într-un moment greu pentru fotbalul din România, a eliminat 3 echipe extrem de valoroase din Europa cu CFR Cluj și a calificat formația noastră în grupele unei competiții europene! Așadar, așa cum Gheorghe Hagi a spus: “Respectați-l mai mult pe Dan Petrescu. Toți putem greși. Un om ca Dan Petrescu merită mai mult respect. Vom fi mai săraci fără el”, asta vă cerem și noi. Respect pentru Dan Petrescu și pentru oamenii din clubul nostru care muncesc zi de zi pentru ca fotbalul românesc să revină în top, așa cum a fost odată. Noi, la rândul nostru, vom respecta, așa cum am făcut-o mereu, pe toți cei implicați în dezvoltarea fenomenului fotbalistic."

Comentarii Facebook