Duminica 22 Decembrie

Reușește CFR Cluj să câștige al cincilea titlu la rând?


CFR Cluj se pregătește să înceapă cursa pentru câștigarea celui de-al cincilea titlu la rând în Liga 1.

Începând cu 2017, gruparea din Gruia s-a impus în fiecare sezon, reușind să scrie istorie în fotbalul românesc.

Ajuns la patru titluri consecutive, CFR Cluj a reușit să o întreacă deja pe FCSB, care în întreaga istorie a luat titlul de trei ori la rând, între 2012 și 2015.

Iar CFR Cluj are argumente serioase să spere că va putea să-și treacă în palmares al optulea titlu intern și al cincilea consecutiv.

Echipa nu a pierdut jucători importanți, cu excepția lui Vinicius și Bordeianu, și a făcut transferuri interesante. În plus, l-a adus antrenor pe Marius Șumudică.

În aceste condiții, CFR Cluj este creditată cu prima șansă la câștigarea Ligii 1 la casa de pariuri 888sport. Ardelenii au cota 2.35 și sunt creditați cu șanse mai bune decât FCSB (cota 3.50), Universitatea Craiova (cota 6.00), Farul Constanța (cota 17.00), Sepsi Sfantu Gheorghe (cota 21.00), FC Botoșani (cota 51.00) și U Craiova 1948 (cota 51.00).

CFR Cluj vrea să scrie istorie

Câștigarea celui de-al cincilea titlu consecutiv ar fi un pas intermediar pentru CFR Cluj pentru scrierea unei pagini de istorie. Ardelenii țintesc să obțină șase titluri la rând pentru a egala recordul deținut de Steaua și Chinezul. În întreaga istorie, doar aceste echipe au fost campioane de mai multe ori la rând decât CFR Cluj, ambele de șase ori. 

Chinezul Timișoara a fost campioană între 1922 și 1927, iar apoi a fost oprită de Colțea Brașov.

În schimb, Steaua este singura echipă care a reușit această performanță după Revoluție. S-a întâmplat între 1993 și 1998, înainte să fie oprită de Rapid. Înainte de Revoluție, Steaua are și o serie de cinci titluri la rând, câștigate între 1989 și 1989.

Dinamo a stat cel mai bine în anii '60, între 1962 și 1965 când a câștigat titlul de patru ori la rând. Totuși, după Revoluție formația din Ștefan cel Mare nu și-a apărat niciodată titlul câștigat.

Cu șapte titluri câștigate deja, CFR Cluj este, alături de Venus, cea mai titrată echipă din  provincie, reușind să depășească Chinezul Timișoara și UȚA Arad, care au câte 6 titluri. Universitatea Craiova și Ripensia au fost campioane de patru ori.

Ce mutări s-au produs la CFR Cluj în această vară

Cea mai importantă schimbare de la CFR Cluj înregistrată în această vară este cea a antrenorului. Marius Șumudică a venit la CFR Cluj în locul lui Edward Iordănescu, cel care nu a ajuns la un acord cu conducerea privind prelungirea contractului.

Șumudică are o experiență vastă în Liga 1, în special din perioada în care a pregătit-o pe Astra Giurgiu, echipă cu care a câștigat titlul și a avut rezultate foarte bune în cupele europene, ajungând inclusiv în primăvara europeană.

La capitolul transferuri, o altă mutare importantă a fost păstrarea portarului Giedrius Arlauskis. Acesta a acceptat chiar un salariu modic pentru a continua la CFR Cluj.

În ce privește venirile, CFR Cluj i-a adus pe Tahiri (Waalwijk), Bouhenna (Sepsi), J. Rodriguez (FC Botoșani), Cristiano (Hermannstadt), D. Graovac (Astra), D. Rusu (Șoimii Lipova) și D. Paraschiv (Viitorul Tg. Jiu).

În schimb, CFR Cluj s-a despărțit de Golofca (Sepsi, transfer definitiv), Pereiera (Kocaelispor), Vinicius (liber), L. Aurelio (liber), Soares (liber), Ben Youssef (liber), Sandomierski (liber), Carnat (Rapid) și Bordeianu (Al Qadisiayah).

Dintre jucătorii importanți din sezonul trecut, CFR Cluj i-a pierdut așadar doar pe Vinicius și Bordeianu. În privința lui Vinicius, conducerea a considerat că acesta este prea vârstnic pentru a mai face față la un nivel ridicat. În locul său au fost aduși însă doi fundași centrali, Bouhenna și Graovac, care au avut evoluții apreciate la Sepsi, respectiv Astra Giurgiu.

Pe de altă parte, conducerea clubului a încercat să-l păstreze pe Bordeianu, dar acesta nu a ajuns la un acord cu gruparea Al Qadisiayah pentru rezilierea contractului. CFR a adus însă doi mijlocași centrali, Tahiri și Jonathan Rodriguez, care au un plus și la capitolul tehnică .

În perioada următoare există posibilitatea ca de la CFR Cluj să plece și fundașul central Andrei Burcă. Acesta și-a manifestat dorința de a se transfera și are oferte din Turcia și Arabia Saudită. Accidentarea pe care a suferit-o la echipa națională a împotmolit însă negocierile.

CFR Cluj s-a întărit și la academie

Dincolo de performanțele de la prima echipă, CFR Cluj își propune să aibă rezultate tot mai bune și la juniori. Politica clubului se va orienta în perioada următoare și spre promovarea unor tineri din propria academie.

Iar în acest sens la club a fost adus Bogdan Costicea, fostul șef de scouting de la FCSB. Acesta a reformat academia de la FCSB, care a devenit una dintre cele mai bune din țară. Iar în perioada următoare va avea aceeași misiune și la CFR Cluj.


Comentarii Facebook