Duminica 22 Decembrie

ROMANIA-GRECIA. Ce anunț SURPRIZĂ a făcut de Piţurcă înainte de RETUR

 

ROMANIA-GRECIA. Victor Piţurcă a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că Vlad Chiricheş este apt de joc pentru meciul ROMANIA-GRECIA.

 

Am avut discuţii cu băieţii şi am pregătit bine meciul de mâine seară. Va fi foarte importantă prestaţia jucătorilor în faţa a peste 50.000 de oameni. În condiţiile date, ROMANIA nu are nimic de pierdut şi sper să reuşim ce ne-am propus. Băieţii şi-au revenit pentru că erau dărâmaţi psihic imediat după jocul din GRECIA.  Am fost dezavantajaţi de arbitru, e foarte dificil mai ales la un asemenea nivel.

 

Trebuie să marcăm goluri, şi în GRECIA am încercat să jucăm ofensiv. Nu vom neglija nici faza defensivă. Într-un asemenea joc trebuie să marchezi şi să nu primeşti goluri. GRECIA are jucători de valoare, însă e o echipă care joacă mai închis şi se bazează pe modulul defensiv.

 

Am primit două goluri din faze fixe, în urma unor faulturi care nu îşi aveau rostul făcute de Torje. Cu siguranţă că grecii se vor retrage în propria jumătate. Avem jucători buni care pot crea pericol în careul lor şi sper să marcheze goluri”, a declarat Piţurcă înainte de ROMANIA-GRECIA.

 

Vlad Chiricheş s-a antrenat normal. Cred că se va regăsi în primul 11. Medical este sută la sută apt. Încă nu m-am decis cine va apăra. Cel care va apăra va avea o mare responsabilitate, deoarece la portar se cunoaşte fiecare greşeală”, a mai spus Victor Piţurcă.

Comentarii Facebook