Duminica 22 Decembrie

România s-a calificat la EURO 2016 din Franța. Ce a declarat Anghel Iordănescu

 

România s-a calificat după 8 ani la un turneu final, în urma meciului cu Insulele Feroe, scor 3-0.

 

Ne-am fi dorit ca această bucurie să o avem deja de la Bucureşti, la meciul cu Finlanda, pentru că voiam să o împărţim cu fanii. Victoria de astăzi e şi victoria lor, e victoria fotbalului românesc, a băieţilor care au luptat. Ar fi trebuit să obţinem calificarea mai devreme ca să nu mai ţinem lumea în suspans. Am abordat meciul cu Finlanda la victorie, ofensiv, dar din păcate mingea nu a vrut să intre în poartă. Au fost momente grele în preliminarii chiar şi atunci când aveam acea echipă care ne obişnuise cu performanţa. Sper ca această calificare să aducă multe schimbări în fotbalul românesc, avem nevoie de ele.

 

Vreau să mă bucur de calificare, ne vom ocupa de ”problema Iordănescu” mai târziu", a declarat Anghel Iordănescu la TVR1.

 

Primele două goluri au fost înscrise de Budescu, iar al treilea de Maxim.

 

România a mai fost prezentă la patru ediţii ale turneului final al Campionatului European, Euro-1984, Euro-1996, Euro-2000 şi Euro-2008. Cel mai bun rezultat a fost în 2000, când echipa s-a calificat în sferturi.

Comentarii Facebook