Duminica 22 Decembrie

S-a aflat cine va conduce partida dintre România și Olanda de la Euro 2024. Arbitrul german a fost implicat într-un scandal uriaș în trecut


Cel mai important meci al naționalei României din ultimii 24 de ani urmează să fie condus de un arbitru german cu un trecut controversat.

După ce România a reușit să câștige grupa E din care mai făceau parte și naționalele Belgia, Slovacia și Ucraina, ,,Tricolorii” își continuă aventura la Euro 2024, împotriva Olandei, marți, 2 iunie, de la ora 19:00.

Felix Zwayer este un arbitru cu un trecut controversat. În 2005, acesta a fost implicat într-un scandal imens, fiind acuzat de complicitate într-un caz de manipulare a rezultatelor în fotbalul german.

Atunci, arbitrul Robert Hoyzer a fost condamnat pentru fraudă într-o organizație criminală. Acesta a recunoscut că a primit bani pentru a manipula rezultatele unor meciuri organizate inclusiv în ligile a doua și a treia din Germania. Felix Zwayer, implicat și el în acest caz, era la acea vreme arbitru de linie. Astfel, s-a ales cu o suspendare de șase luni pentru că nu a dezvăluit imediat informații despre acest scandal uriaș. La acel moment s-a aflat că Robert Hoyzer i-a oferit lui Felix Zwayer o sumă de bani pentru a influența rezultatul unei partide în favoarea echipei Wuppertal, într-o confruntare cu echipa de rezerve a clubului Werder Bremen, arată un raport al Tribunalului Sportiv al Federației germane de fotbal (DFB).


Comentarii Facebook