Duminica 22 Decembrie

S-a anunțat echipa României la Cupa Davis. Care sunt sportivii care joacă împotriva Spaniei, la Cluj



Federația Română de Tenis a anunțat componența echipei României, din cadrul Cupei Davis, care vor juca împotriva Spaniei în meciul de la Cluj.

Astfel, capitanul nejucator al echipei de Cupa Davis a Romaniei, Andrei Pavel, a anuntat oficial jucătorii care vor reprezenta România in intâlnirea cu Spania contând pentru turul al doilea al Grupei I, zona Europa/Africa din cadrul Cupei Davis by BNP Paribas.

Aceștia sunt: Marius Copil, Adrian Ungur, Horia Tecău și Florin Mergea.

Ne bucurăm că putem oferi fanilor echipei naționale o astfel de partidă, în compania Spaniei, una dintre cele mai mari forțe ale tenisului mondial. Vom juca la Cluj, și asta ne oferă un ascendent moral, având în vedere felul în care publicul a susținut echipa de Fed Cup a României, o echipă care a făcut meciuri atât de frumoase în Sala Polivalentă. Sperăm ca și echipa masculină a României să fie susținută la fel de frenetic și acest lucru să ne motiveze o dată în plus. Suntem conștienți că ne așteaptă o partidă dificilă, dar vom face tot ce ne stă în putință pentru a juca bine, la victorie, fapt ce ar însemna enorm pentru tenisul românesc, pentru sportul românesc în general. Vom ajunge devreme la Cluj, unii dintre noi chiar de sâmbătă, iar Florin Mergea și Adrian Ungur ni se vor alătura duminică. Așteptăm această partidă, așteptăm să ne întâlnim cu toți cei care iubesc echipa României.”, a declarat Andrei Pavel, căpitan nejucător al echipei României.

Meciul dintre România și Spania se va desfășura în perioada 15-17 iulie 2016, în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca.

Partida se desfăşoară după sistemul cel mai bun din cinci meciuri. Primele două meciuri de simplu se vor disputa vineri, 15 iulie, meciul de dublu va avea loc sâmbătă, 16 iulie, iar duminică, 17 iulie, celelalte două meciuri de simplu.

Comentarii Facebook