Duminica 22 Decembrie

S-a stabilit data extragerilor pentru EURO 2016. Când își află România adversarele


Naționala României s-a calificat în turneul final al Campionatului European din 2016, după o pauză de 8 ani, prin victoria în fața Insulelor Feroe.

Astfel, România își va afla adversarele în data de 12 decembrie, la Paris, unde va avea loc tragerea la sorți a grupelor.

Primele două echipe din fiecare grupă, plus cele mai bune patru reprezentative dintre ocupantele locurilor trei vor accede apoi în faza optimilor de finală ale Euro-2016, conform Mediafax.

Turneul final al Campionatului European se va desfășura în perioada 10 iunie-10 iulie 2016, în zece oraşe din Franţa, cu participarea în premieră a 24 de echipe naţionale.

Comentarii Facebook