Duminica 22 Decembrie

Sala Polivalentă va fi gata în 2013! Va fi lăsată în PARAGINĂ Sala ”Horia Demian”?

 

Primarul Emil Boc a explicat ce se va întâmpla cu Sala Sporturilor ”Horia Demian”, după ce noua Sală Polivalentă, cu 7.000 de locuri, va fi terminată. Construcția ar urma să fie dată în folosință până la finele anului 2013.

 

Sala Polivalentă a intrat în linie dreaptă pentru licitație. Valoarea totală a proiectului este de 15 milioane de euro, dar 60% a fost deja plătit. Urmează ca restul să fie licitat. Va fi o sală modernă, cu fațadă de policarbonat, cu lumini de ultimă generație, cu panouri solare, cu panouri fotovoltaice, pentru ca întreținerea să fie mai puțin costisitoare. Am văzut ce au pățit la stadion, că fac muzeu din stadion cei de la Consiliul Județean.

 

Vreau ca această sală polivalentă să nu fie un muzeu al orașului și să fie un loc și pentru sportivi, dar și pentru cetățenii orașului. Pardoseala va fi rabatabilă. Dacă ai un meci de baschet, de tenis, de voilei, iar dacă vrei apoi să faci o altă competiție de gimnastică sau o conferință cu 10.000 de oameni, se ia pardoseala jos și sala poate fi folosită”, a explicat Emil Boc, în cadrul emisiunii Știri de Cluj LIVE, moderată de Delia Cărbune. 

 

Sistemul de management al Sălii Polivalente va fi unul profesionist. ”De pe acum lucrez la sistemul de management al sălii. De acum pregătim omul care să se ocupe sau echipa. Încă nu am luat o decizie, dacă vom da sala unei firme să managerieze totul prin licitație sau vom fixa un management performant, care să vadă toate sălile de profil din Uniunea Europeană, pentru ca în momentul în care dăm sala în folosință să nu ne gândim ce facem aici, ci să avem deja programul de evenimente, de publicitate pe o bună perioadă de timp. Vom atrage concerte internaționale, competiții spotive și alte evenimente”, a mai spus Emil Boc.

 

Actuala Sală a Sporturilor ”Horia Demian” nu va fi abandonată, urmând să joace un rol important în activitatea cluburilor clujene. ”Va fi folosită pentru antrenamente. Păi sala mare va fi numai pentru competițiile oficiale, pentru că astăzi, dacă mergeți de la 6.00 dimineața și până la ora 23.00, în Sala Sporturilor din Cluj-Napoca nu găsești loc. Sunt programate toate cluburile, care își țin antrenamentele și competițiile”, a mai explicat Emil Boc. 

Comentarii Facebook