Sărbătoare MARE în urma victoriei! Jucătorii U-BT au cântat și au dansat cu suporterii veniți de la Cluj VIDEO

În urma victoriei de aseară, jucătorii U-BT au început să sărbătorească alături suporterii echipei. Baschetbaliștii au dansat și au cântat cu fanii

U-BT a fost la un pas de a rata calificările în sferturile de finală ale EuroCup, dar au reușit să obțină victoria împotriva BC Wolves cu un scor de 100-99, în prelungiri. La finalul meciului, jucătorii au început să sărbătorească împreună cu fanii echipei, alături de care au dansat și au cântat.

Într-o filmare care a surprins o parte din celebrarea victorie, se vede cum baschetbaliștii au început să sară și să cânte cu fanii: „Ce echipă avem / Ne face să bem / Să sărbătorim / Cu bere și vin / Clipa ce-o trăim”.

Meciul a fost unul strâns, astfel încât la finalul primei reprize, scorul era condus de lituanienii de la BC Wolves. În cea de a doua repriză, U-BT a reușit să își depășească adversarii, dar în urma unui egal de 81-81, meciul a ajuns în prelungiri.

Partida s-a terminat în cea de a două repriză de prelungiri, după un coș salvator dat de Patrick Richard. Din partea U-BT, a ieșit în evidență Zavier Simpson, care a fost MVP, cu 26 de puncte.

Comentarii Facebook