Duminica 22 Decembrie

Saudiții „închid ochii” la relaţia lui Cristiano Ronaldo cu Georgina, deşi aceștia încalcă o lege strictă a statului arab


Cristiano Ronaldo și partenera sa, Georgina Rodriguez, vor fi scutiți de legea strictă din Arabia Saudită prin care li se interzice cuplurilor necăsătorite să locuiască împreună, asta după ce s-au mutat în statul arab pentru ca fotbalistul să-și continue cariera la Al-Nassr, transmite  Mediafax. Un avocat a declarat pentru efe: „Deși legile regatului încă interzic coabitarea fără un contract de căsătorie, autoritățile au început recent să închidă ochii și nu urmăresc pe nimeni”. 

Starul portughez și-a finalizat recent transferul în Orientul Mijlociu, pe o sumă de bani record, alăturându-se echipei Al-Nassr pentru o perioadă de doi ani și jumătate. Familia sa l-a urmat în Arabia Saudită după plecarea sa bruscă și controversată de la Manchester United.

Citește și: Cristiano Ronaldo, noul jucător al echipei saudite Al-Nassr. Portughezul a devenit cel mai bine plătit sportiv din lume

Legile din regat interzic conviețuirea cuplurilor necăsătorite, însă avocații au confirmat că autoritățile saudite vor „închide ochii”, permițându-i astfel lui Ronaldo și partenerei sale să se instaleze în prima lor proprietate de lux în timp ce își caută o locuință permanentă, relatează The Mirror.

Un avocat a declarat pentru EFE: „Deși legile regatului încă interzic coabitarea fără un contract de căsătorie, autoritățile au început recent să închidă ochii și nu mai urmăresc pe nimeni. Deși aceste legi sunt folosite atunci când există o problemă sau o infracțiune”.

Prima apariție a lui Ronaldo pentru Al-Nassr ar putea fi pe 22 ianuarie

Ronaldo nu a jucat încă pentru noul său club, deși a fost înregistrat. El i-a luat locul starului camerunez Vincent Aboubakar, al cărui contract a fost reziliat, iar prima sa apariție pentru Al-Nassr ar putea fi împotriva lui Al-Ettifaq pe 22 ianuarie. Jucătorul de 37 de ani a fost obligat să ispășească o suspendare de două meciuri, pe care a primit-o în Anglia, întârziind astfel debutul său.

Înainte de aceasta, el ar putea totuși să apară pentru o echipă saudită All-Star, care va juca într-un amical împotriva PSG pe 19 ianuarie. Ronaldo nu a mai fost văzut pe un teren de la eliminarea surprinzătoare a Portugaliei de la Cupa Mondială în fața Marocului, cel care a câștigat de cinci ori premiul Ballon d'Or intrând în teren din postura de rezervă.

Ronaldo se așteaptă la o perioadă înfloritoare alături de noua echipă 

Ronaldo a afirmat că a cucerit tot ce a putut în Europa, motiv pentru care a optat pentru un transfer în Orientul Mijlociu. El a spus: „Mă simt atât de mândru să iau această decizie importantă în viața mea. În Europa, munca mea s-a terminat. Am câștigat totul, iar acum aceasta este o nouă provocare. Sunt recunoscător că Al Nassr mi-a oferit această oportunitate, nu doar pentru fotbal, ci și pentru generația tânără și cea feminină. Pentru mine, aceasta este o provocare, dar mă simt foarte fericit și foarte mândru”.

Noul său antrenor, Rudi Garcia, a declarat despre sosirea superstarului: „Este grozav. Grozav pentru noi, pentru Al-Nassr. Grozav pentru Arabia Saudită. Cristiano Ronaldo este mai mult decât un jucător. Este unul dintre cei mai buni jucători din lume. Este uimitor cât de mult a pus în lumina reflectoarelor clubul nostru”.


Comentarii Facebook