Scandal URIAȘ după CSU Craiova - “U” Cluj. Mai mulți jucători au fost jigniți și scuipați: ,,Înjura de familii, de primar”


Meciul dintre Universitatea Craiova și Universitatea Cluj s-a dovedit unul extrem de tensionat pe toată perioada celor 90 de minute, plus timpul din prelungiri. Totuși, scandalul a început după fluierul final, atunci când Sorin Cârțu a răbufnit la adresa clujenilor, înjurând mai mulți dintre jucători și oficiali.

Gabi Giurgiu, directorul sportiv de la U Cluj, susține că a fost înjurat și scuipat de președintele onorific al alb-albaștrilor. 

„Am fost pe tunel și la pauză, și la final. Nu am ajuns în momentul în care domnul Sorin Cîrțu a fost acolo. Ați văzut în videouri și dumneavoastră cum îi înjura pe Artean, pe Bic… Asta la final, da. La pauza meciului, când am coborât din zona VIP către vestiar, m-am întâlnit cu dânsul la lift. În momentul acela îl înjura pe domnul primar, pe nu mai știu cine, de familii, și-a băgat, și-a scos… Eu nu am zis nimic. Apoi, s-a îndreptat și spre mine cu tot felul de injurii și cuvinte urâte. Eu i-am spus dacă nu-i este rușine să vorbească așa și iar a început să înjure și până la urmă totul a culminat cu momentul în care m-a scuipat. Ceea ce nu-i face cinste”, a spus Giurgiu, la final, în direct la Digi Sport.

Dan Nistor, fostul jucător de la CSU Craiova, a susținut și el același lucru. Mijlocașul spune că Sorin Cârțu i-a înjurat și i-a scuipat. Fotbalistul l-a sfătuit pe Mihai Rotaru să fie mai atent când face angajări.

„Am un respect deosebit pentru Mihai Rotaru și pentru Mirel Rădoi, care e un om fabulos. Cred că domnul Rotaru ar trebui să fie mai atent la ce angajați are. Nu cred că e permis ca domnul acela să vină să ne scuipe jucătorii, nu pot să-i dau numele, că e mare scofală. Domnul Sorin Cârțu, da, nu e posibil să înjuri jucătorii. Vreau să-i mulțumesc lui Mirel Rădoi pentru că și-a cerut scuze în numele dânsului. La pauză a venit și a început să înjure, să scuipe. La final a venit pe aici, nu știu ce voia. Le mulțumesc suporterilor de la Craiova că m-au lovit cu diverse obiecte, sunt foarte frumoși”, a spus Dan Nistor.


Comentarii Facebook