Duminica 22 Decembrie

Ședință la ”U” Cluj după ratarea cupelor europene: „Ne vedem astăzi cu Ioan Ovidiu Sabău”


U Cluj marea pierzătoare a barajului pentru Conference League, a anunțat că va avea o discuție cu Ioan-Ovidiu Sabău, actualul tehnician al clubului.

Radu Constantea a fost invitatul telefonic al lui Cristi Coste la emisiunea FANATIK SUPERLIGA, unde au discutat despre soarta antrenorului Ioan-Ovidiu Sabău. 

„N-a fost un meci extrem de intens pentru noi. Am fost la un meci de cupele europene. Greu pentru noi, dar suntem mulțumiți, în proprortie de 80-90% a fost un sezon reușit. Din păcate, am ajuns de trei ori în momente importante, dar n-am reușit să le fructificăm.

Asta e fotbalul, face parte din acest sport frumos pe care-l iubim cu toții. Ne dă niște emoții pe care cred că doar cu fotbalul le putem trăi. Din păcate, pentru noi finalul n-a fost fericit.

Ne gândeam că vom reuși să participăm în cupele europene. Până la urmă, nu poți fi sigur niciodată. Au ratat jucători foarte mari în istoria fotbalului, se întâmplă. (n.r. Dacă a discutat cu Ioan-Ovidiu Sabău) Scurt, după meci.

Urmează astăzi să ne vedem în jurul orei două, să facem o analiză și să discutăm despre noul sezon. Am și declarat în ultima lună. Nici nu s-a pus problema că nu va continua. Avea contract din august 2023 pe două sezoane. Nu s-a pus niciodată problema la club că Neluțu să nu continue“, a spus Radu Constantea, președintele Universității Cluj, după meciul de baraj pentru Conference League, pierdut cu Universitatea Craiova la penalty-uri.

Comentarii Facebook