Duminica 22 Decembrie

Sepsi - CFR Cluj 3-0. Dan Petrescu, nedumerit total: „S-a văzut clar, acolo s-a pierdut meciul”


Sepsi s-a calificat în finala Cupei României, după o victorie categorică în fața campioanei CFR Cluj, 3-0. Dan Petrescu (55 de ani) a fost un pachet de nervi la meciul pierdut de CFR Cluj pe terenul celor de la Sepsi.

Petrescu a pus rezultatul pe seama oboselii jucătorilor care au fost folosiți și la meciul precedent, cu Farul, scor 1-0, în play-off-ul Ligii 1.

Cam așa a fost, asta e realitatea. Din păcate, jucătorii care au jucat la meciul cu Farul nu și-au revenit, a fost un meci cu intensitate maximă acolo, cu mult stres și drum foarte lung.

Apoi ne-am întors la Cluj, 5 ore cu autocarul. Se vedea că toți vor, dar nu puteau. Chiar Burcă mi-a zis că nu poate să alerge. Aici e greșeala mea, poate trebuia să bag jucătorii care au evoluat mai puțin.

Așa n-aș mai fi riscat. La câți accidentați avem, nu ne mai trebuiau alții. Am arătat mai bine în 10, singurul lucru de care îmi pare rău e că trebuia să bag 7-8 jucători proaspeți, dar am zis să respect competiția, pentru că voiam în finală.

E al 57-lea meci, băieții sunt foarte obosiți, s-a văzut clar. Camora a intrat după accidentare, Burcă a intrat foarte obosit, acolo s-a pierdut meciul, la eliminare.

Se vede c-au câștigat Cupa României, sunt specialiștii competiției și le urez baftă", a spus Petrescu. 

U Cluj primește vizita celor de la UTA Arad în semifinala Cupei României. Meciul va începe la ora 19:00 pe Cluj Arena și va fi transmis de Orange Sport 1, Prima Sport 1 și Digi Sport 1.

Comentarii Facebook