Miercuri 18 Decembrie

Simona Halep a pierdut semifinala de la Indian Wells. Vezi ce spune românca



Jucătoarea de tenis Simona Halep a pierdut semifinala turneului Indian Wells în faţa polonezei Agnieszka Radwanska (6-3, 6-4), însăromânca s-a consolat cu faptul că, începând de luni, va urca pe locul 5 în clasamentul WTA.

Agnieszka a jucat cu adevărat foarte bine şi a meritat să câştige astăzi. Cred că am început meciul puţin cam moale, nu am fost pregătită de joc. Adversarei mele i-au reuşit toate mingile, iar eu a trebuit să alerg foarte mult. Însă Agnieszka a evoluat foarte bine, este o mare jucătoare şi e întotdeauna foarte greu să joci împotriva ei”, a spus Simona Halep la finalul partidei, potrivit Digi Sport.

În ciuda faptului că nu a ajuns în finala turneului, Halep se declară mulțumită de evoluția sa la turneul din California.

Acest turneu a fost foarte, foarte bun pentru mine. Am jucat cu adevărat bine în meciurile de aici şi sunt fericită că am ajuns în semifinale. Veneam şi după o accidentare, una mică, e adevărat, însă nu a fost uşor. Aşa că vreau să mă bucur de rezultatul meu. Mâine voi merge la piscină, iar apoi din nou la cumpărături”, a adăugat campioana română.

Românca este foarte mândră și de faptul că a ajuns pe locul cinci în lume, considerând această reușită una extraordinară.

Sunt foarte bucuroasă pentru noua mea clasare. Voi fi numărul 5 în lume şi este extraordinar pentru mine. Nu sunt tristă pentru că am pierdut aici, se mai întâmplă. Acesta este tenisul. Trebuie să înţeleg că nu pot câştiga toate meciurile”, a conchis jucătoarea română.

Comentarii Facebook