Duminica 22 Decembrie

Simona Halep a vorbit despre gestul făcut de Wozniacki: ”Eu nu voi face niciodată aşa ceva!”

 

Simona Halep a comentat gestul pe care l-a făcut daneza Caroline Wozniacki în finala de la Australian Open, în setul decisiv. 

 

După două seturi de luptă, un time-out medical cerut de Simona şi o pauză prelungită de vestiar din cauza căldurii, Wozniacki a cerut intervenţia medicului la scorul de 4-3 şi serviciul pentru Simona Halep în decisiv, acuzând probleme la genunchiul drept. Pentru mulţi specialişti, a fost evident că daneza a făcut o mişcare pentru a o scoate din ritm pe Halep, aflată pe val şi la doar două game-uri de primul Grand Slam al carierei.

 

Întrebată despre gestul adversarei sale, Simona l-a descris drept un truc care şi-a atins scopul: "Pot spune că după acel time-out medical nu am mai fost eu. Au fost cinci-şase minute care m-au scos din ritm. Simţeam oboseala mult mai mult", a spus Simona, la Telekom Sport, înainte să întărească ideea că nu va apela la astfel de gesturi:

 

"Eu nu o să fac niciodată aşa ceva, nu voi apela la trucuri! Am ajuns numărul 1 mondial fără astfel de trucuri, aşa că şi primul Grand Slam va veni la fel, fără trucuri", a mai adăugat fostul lider mondial.

Comentarii Facebook