Simona Halep lăudată de site-ul oficial Roland Garros: "Stăpâneşte geometria terenului ca nimeni altcineva"



Jucătoarea de tenis Simona Halep a atras atenția întregii lumi după ce a reușit să se califice în finala turnului de Grand Slam Roland Garros, aceasta fiind lăudată chiar șli pe site-ul oficial al competiției, în secțiunea de live blog, spunând că aceasta "stăpâneşte geometria terenului ca nimeni altcineva".

"Românca, numărul 4 mondial, se simte bine pe orice suprafaţă, ceea ce se vede şi din faptul că a câştigat şase titluri pe trei suprafeţe diferite anul trecut, iar zgura nu are niciun secret pentru ea. Simona Halep, care s-a impus aici la junioare în 2008, stăpâneşte geometria terenului ca nimeni altcineva. Ea stăpâneşte şi arta deplasării şi are o lovitură excelentă. Rezultatul: 4-1 în 15 minute", a notat rolandgarros.com în timpul partidei din semifinală.

La finalul meciului, ste-ul a intitulat articolul despre performanţa româncei: "Halep, este ceva serios".

"A reuşit! Singura jucătoare din Top 5 care a trecut cu bine de o primă săptămână plină de surprize, Simona Halep, s-a calificat pentru prima dată într-o finală de Grand Slam. Prima jumătate de oră de joc al româncei de 22 de ani în faţa germancei cu cinci ani mai mare a fost în linia a ceea ce «fenomenul Halep» a arătat de zece zile. În primul set, Halep a arătat regularitate şi siguranţă, pe scurt încrederea unei jucătoare aproape invincibilă de un an (68 de victorii - 17 înfrângeri de la ediţia 2013 a turneului de la Roland Garros, când era doar locul 64 mondial). La şase ani după succesul său la junioare, Halep este în finala de la Roland Garros, la «cei mari». Sâmbătă, ea o va înfrunta pe Maria Şarapova, într-o revanşă a recentei finale de la Madrid, câştigată de sportiva rusă. Însă cine ştie? Simona Halep ar putea să surprindă din nou...", se arată pe site-ul competiţiei.

Simona Halep,în vârstă de 22 ani, este prima sportivă din România care a reușit calificarea în finala Roland Garros după 34 de ani.

Romînca va juca finala, sâmbătă, împotriva rusoaicei Maria Sharapova.

Comentarii Facebook