Duminica 22 Decembrie

Simona Halep poate să revină pe teren, în ciuda suspendării primite după scandalul de dopaj


Sunt mai bine de două săptămâni de când Simona Halep este suspendată provizoriu din tenis, însă sportiva și-ar putea face apariția pe teren mai devreme decât ne-am fi așteptat.

Reamintim că Simona Halep a fost depistată pozitiv cu Roxadustat, în urma unui test făcut la US Open. Chiar dacă este suspendată provizoriu din activitate, Simona Halep are drept de participare la turneul demonstrativ Africa Cares, interdicția fiind valabilă doar la competiţiile organizate de Federaţia Internaţională de Tenis. Competiția care se va desfășura la Johannesburg se va disputa în perioada 3-4 decembrie, iar constănțeanca se află deja pe afișul turneului. Conform organizatorilor, la acest turneu vor mai participa Martina Hingis, Ons Jabeur, Sloane Stephens sau Dustin Brown, notează Hotnews.ro. 

Românca a mai fost invitată și anul trecut la o competiție din Africa de Sud, însă Simona a refuzat participarea din cauza pandemiei de coronavirus.

Comentarii Facebook