Vineri 22 Noiembrie

SIMONA HALEP s-a calificat în finala Roland Garros

 

SIMONA HALEP în FINALA ROLAND GARROS. Simona Halep, locul 4 WTA, a câștigat semifinala de la Roland Garros în stil de mare campioană. 

 

SIMONA HALEP a câștigat semifinala cu Andrea Petkovici în două seturi, 6-2, 7-5.

 

În ultimii 34 de ani nicio sportivă din România nu a mai reușit această performanță.

 

În finală va juca, sâmbătă, cu rusoiaca Maria Şarapova.

 

Primul set al semifinalei a fost câștigat de Simona în 28 de minute, cu scorul de 6-2. 

 

În setul doi, Petkovici a avut o minge de break la scorul de 2-1 în favoarea ei. Germanca nu a valorificat momentul bun în care s-a aflat, a greşit din nou mult după ce a condus cu scorul de 40-15 în ghemul următor şi Halep a obţinut rebreakul, egalând apoi la 3. Jucătoarea română a continuat însă jocul în dificultate, a greşit şi ea mai mult, pe fondul unei evoluţii din ce în ce mai bune a sportivei germane. Totuşi, niciuna dintre ele nu a mai reuşit vreun break.

 

În jocul decisiv al setului, SIMONA HALEP s-a desprins la 4-1, dar Petkovici a câştigat două mingi pe serviciul româncei, care obţinut apoi şi ea un mini-break şi a închis setul cu 7-6 (4) şi meciul, după o oră şi jumătate, scrie realitatea.net.

 

Participarea în finală se premiază cu 1.300 de puncte WTA şi 825.000 de euro, iar câştigătoarea turneului primește 2.000 de puncte şi 1.650.000 de euro.

 

Numai două românce s-au calificat în finala unui Grand Slam la simplu, de-a lungul timpului: Virginia Ruzici de două ori, în 1978, când a câştigat, şi în 1980, când a pierdut finala în faţa americancei Chris Evert, şi Florenţa Mihai, finalistă în 1977, dar care a pierdut meciul cu Mima Jausovec (Iugoslavia).

Comentarii Facebook