Sambata 28 Decembrie

Simona Halep: Serena mi-a spus că vrea o poză cu viitorul număr unu MONDIAL

 

Simona Halep s-a întors în țară, după Turneul Campioanelor, și a povestit despre experiența de la Singapore.

 

Ea a povestit că Serena Williams a rugat-o să facă o fotografie împreună. ”Mi-a spus pe podium că vrea să facă o poză cu viitorul număr unu mondial şi că mama ei ne va face poza. Eu o să muncesc mult să ajung acolo, dar nu ştiu când se va întâmpla asta”, a spus Simona, pe Aeroportul ”Henri Coandă”.

 

Mă bucur să fiu din nou acasă şi că am terminat anul acesta deosebit cu un turneu deosebit. Sunt bucuroasă, împlinită, mă rog la Dumnezeu să mă ajute să continui cu rezultatele astea frumoase. Este o împlinire pentru mine, am terminat anul într-un mare fel. Anul trecut am câştigat ultimul meci al anului, acum nu a fost să fie, dar nu regret nimic, pentru că am jucat cu numărul unu mondial”, a spus Simona, potrivit romaniatv.net.

 

Primul meci cu Serena a fost mai OK pentru mine pentru că am fost mult mai proaspătă. Am şi surprins-o, cred eu, pentru că nu mă ştia, nu am jucat deloc anul acesta şi probabil a fost o surpriză pentru ea. Apoi am avut meciuri mai grele, în care am servit foarte bine, iar braţul meu a cam cedat în finală. La meciul cu Ana Ivanovici am făcut lucrurile aşa cum mi s-au părut normale, am jucat să câştig, dar nu am făcut-o şi a fost să fie să mă întâlnec din nou cu Serena în finală, ceea ce nu a fost rău, dar nici bine. A fost un meci foarte mare pentru mine să câştig cu ea, dar nu îseamnă totul în cariera mea. A fost doar un meci, o zi. În finală m-a bătut, dar faptul că am reuşit şi eu să o înving îmi dă încredere multă că pot să ajung la un nivel şi mai înalt”, a mai relatat românca.

Comentarii Facebook