Duminica 22 Decembrie

Simona Halep vorbește despre planurile pentru 2015: ”Obiectivul meu nu este să ajung numărul 1 mondial azi, mâine, poimâine”


Simona Halep a vorbit, duminică, în cadrul emisiunii ”După 20 de ani”, de la Pro TV, despre planurile sale pentru următorul an.

Numărul 3 mondial a precizat că obiectivul său nu este de a ajunge pe locul 1 ”azi, mâine, poimâine”, ci să câștige cât mai multe competiții.

"O să fie un an foarte greu, am multe puncte de apărat, încerc să iau totul de la capăt, încerc să-mi pun un obiectiv să joc pentru ceva, motivaţia rămâne foarte sus. Trebuie să-mi pun un obiectiv şi am decis să fie tot participarea la turneul de la Singapore. Lupta începe de la începutul anului până în octombrie. A fost prima mea participare, mi-am dorit foarte mult să câştig câteva meciuri acolo. Am dat totul, m-am bucurat de fiecare meci şi am ajuns în finală. Obiectivul meu nu este să ajung numărul 1 mondial azi, mâine, poimâine, ci să câştig turnee, visul meu este să câştig un Grand Slam, nu se ştie dacă se va întâmpla. Depinde de multe lucruri, de norocul la tragerea la sorţi, trebuie să fii pozitiv două săptămâni, sunt foarte multe chestii, este multa muncă la un Grand Slam", a declarat Halep.

Românca a mai spus că și-a dorit foarte multă să câștige un meci împotriva uneia dintre surorile Williams, lucru pe care l-a și reușit, când a învins-o pe Serena Williams, numărul 1 mondial, în cadrul grupelor de la Turneul Campioanelor.

"Şi pentru mine a fost un meci faimos, aşteptam cu nerăbdare să câştig contra lor. Îmi doream să bat una dintre surori. Am jucat relaxată şi am intrat cu încredere că pot să câştig. Am fost relaxată nu am avut emoţii, ea e numărul 1 mondial, mereu m-a bătut. Am intrat, am mers ghem cu ghem, ea nu mă prea mă ştia, cred că asta a făcut diferenţa. Cred că nu a fost ziua ei cea mai bună. A fost o bucurie foarte mare, o realizare, mi-am dorit foarte mult să o înving. M-am consumat foarte mult emoţional, am adormit greu seara. În al doilea meci a lovit foarte puternic, este o forţă, este foarte puternică. Când ea câştiga Grand Slam, eu doar mă jucam cu racheta. Finala am pierdut-o înainte să intru pe teren, eram foarte nervoasă, tremuram de emoţii, mi-am făcut nişte gânduri care nu erau pozitive, dar am şi obosit, în setul doi eram obosită. La final, eram fericită că totul s-a încheiat cu bine, că sunt cu un trofeu mai mic în mână", a mai spus Simona.

Comentarii Facebook