Duminica 22 Decembrie

Sorana Cîrstea va juca la Transylvania Open WTA250, în octombrie, la Cluj


Transylvania Open, cel mai bun turneu din lume la categoria WTA250 în 2022, revine la Cluj-Napoca în 16-22 octombrie 2023.

Meciurile se vor juca indoor, pe hard, în BT Arena, pe două terenuri de joc și vor debuta cu două zile de calificări, în 14 octombrie. La această a treia ediție a turneului, 16 jucătoare vor juca în calificări, 32 de jucătoare vor concura la simplu și 16 echipe la dublu. În joc vor fi puse 280 de puncte WTA și premii în valoare de 259.000 dolari.

Mai multe jucătoare din România și-au anunțat deja prezența la Transylvania Open. Sorana Cîrstea, locul 36 mondial, va juca pentru prima dată la turneul de tenis din Cluj. Ana Bogdan (locul 61 WTA) și Jaqueline Cristian (locul 133 WTA), participante la ambele ediții Transylvania Open, au anunțat și ele că vor participa la turneu. 

Patrick Ciorcilă, director Transylvania Open WTA250: ”Suntem mai mult decât fericiți că ne vom bucura și anul acesta de Transylvania Open. Am dus o adevărată luptă pentru a păstra acest turneu la Cluj, pentru că, inițial, oficialii WTA au anunțat întoarcerea în calendarul competițional a turneelor din China. Iar asta ar fi încheiat povestea competiției care s-a bucurat de un mare succes, atât din partea publicului, cât și a jucătoarelor, care ne-au desemnat ca fiind cel mai bun turneu WTA 250 din lume. Toate aceste aprecieri ne-au motivat și am reușit în final să găsim o soluție pentru a continua. Așa că, așteptăm fanii tenisului din România, în număr cât mai mare, în Cluj, la Transylvania Open, în 16-22 octombrie. Mai ales că avem jucătoare valoroase de la noi din țară care ne-au anunțat deja că vor să participe la turneu: Sorana Cîrstea, Ana Bogdan și Jaqueline Cristian. Ne așteaptă o nouă competiție puternică și un turneu magic”.

Steve Simon, WTA Chairman and CEO: ”În doar trei ani, Transylvania Open a reușit să devină un turneu favorit printre jucători și fanii tenisului și suntem încântați să îl primim din nou în Hologic WTA Tour în 2023. Faptul că a fost votat ca cel mai bun turneu al anului în 2022 este o dovadă a organizării excelente realizate de echipa din Cluj-Napoca, iar toate acestea vor fi din nou realizate în octombrie pentru a oferi un turneu de clasă mondială”.

Biletele de o zi au fost deja puse în vânzare. Acestea costă între 45 și 145 de lei și oferă acces la toate meciurile din ziua respectivă, de la ambele terenuri de joc.

La meciurile din zilele de calificări (14-15 octombrie), fanii tenisului vor avea acces gratuit, în baza rezervării online a locului în sală și a unui tichet cu valoare zero, obținute pe site-ul entertix.ro.

Rezervările vor putea fi făcute online, începând cu luna septembrie și la fața locului, în timpul turneului, în limita locurilor disponibile.  

Cea de-a doua ediție Transylvania Open WTA250 s-a desfășurat în perioada 8-16 octombrie 2022, pe hard, în sala polivalentă BT Arena din Cluj-Napoca. Turneul din Cluj a strâns la Cluj jucătoare de top mondial. Eugenie Bouchard, celebra jucătoare din Canada, finalistă de Grand Slam, a participat pentru prima dată la un turneu WTA organizat în România. Printre jucătoare s-au remarcat Anastasia Potapova, favorita 4 a turneului din Cluj, și Xiyu Wang, care a reușit victorii spectaculoase. Ambele au ajuns în semifinalele Transylvania Open. Marele trofeu a fost câștigat de Anna Blinkova după o victorie în trei seturi în fața italiencei Jasmine Paolini, primul titlu WTA câștigat vreodată de tânăra jucătoare în vârstă de 24 de ani!

Comentarii Facebook