Sorin Cârțu a fost amendat în urma scandalului de la meciul cu “U” Cluj: „A atins onoarea, reputația, demnitatea sau imaginea publică unei persoane”


Președintele de onoare de la Universitatea Craiova, Sorin Cârțu, a primit o amendă de 6.800 de lei și un avertisment din partea Comisiei de Etică și Disciplină din cadrul FRF.

Sancțiunea a fost aplicată în urma incidentelor de la finalul meciului Craiova - U Cluj 1-0, în care Sorin Cârțu a fost în prim-plan. Președintele de onoare al oltenilor a fost surprins adresând injurii jucătorilor echipei ardelene, pe teren, imediat după fluierul final.

Reprezentanții lui U Cluj l-au acuzat pe Cârțu că l-a agresat fizic pe Ovidiu Bic, apucându-l de gât, și că l-a scuipat pe Gabriel Giurgiu, directorul sportiv al clujenilor. De asemenea, oficialul Craiovei i-ar fi înjurat pe Iulian Cristea și Andrei Artean.

„Universitatea Craiova vs. AS FC Universitatea Cluj – Incidente - În temeiul art.52.1.b din RD, cu aplicarea art. 12, 14 Bis și 15, se sancționează dl. Cârțu Sorin cu Avertisment și penalitate sportivă de 6.800 lei” este comunicatul oficial al Comisiei de Etică și Disciplină.

Concret, potrivit art.52.1.b din Regulamentul Disciplinar, Cârțu a fost sancționat pentru că, prin gesturile lui și prin cuvintele jignitoare, „a atins onoarea, reputația, demnitatea sau imaginea publică unei persoane”.


Comentarii Facebook