Duminica 22 Decembrie

Sorin Cartu: U este favorita pentru ca cei de acolo au o stare de spirit mai buna

Antrenorul CFR Cluj, Sorin Cartu, crede ca Universitatea este favorita in meciul pe care cele doua echipe il vor disputa vineri la Alba Iulia.

 

"U este favorita pentru ca cei de acolo au o stare de spirit mai buna. Au prins incredere pentru ca au castigat cateva meciuri la care nici ei nu se aşteptau, iar apoi au venit si cateva victorii normale", a declarat antrenorul CFR.

 

Cartu crede ca vineri la Alba Iulia spectatorii vor avea parte de un adevarat spectacol. "Se intalnesc doua echipe care isi au locul lor in istoria acestui oras. Aştept o intalnire aprig disputata, dar in limitele fair-play-ului. Va fi un real spectacol", a spus antrenorul, care sustine ca de ceea ce se va intampla in afara stadionului raspund fortele de ordine.

 

Tehnicianul l-a laudat pe Claudiu Niculescu, la a carui formare spune ca a contribuit, pe vremea cand era la Electroputere Craiova. "Un atacant complet, are ambele picioare, si executa aproape perfect loviturile libere. Bostina e si el un jucator de mare experienta, cu multe meciuri in fotbalul romanesc. Probabil ca pe umerii celor doi incearca cei de la U sa-si construiasca echipa", a precizat Sorin Cartu.

Comentarii Facebook